Zaman Romania

Șeful diplomației germane îi acuză pe susținătorii lui Erdogan că îi hărțuiesc soția

Șeful diplomației germane, Sigmar Gabriel, i-a acuzat pe susținătorii regimului de la Ankara să i-au amenințat soția pentru că s-au simțit încurajați de o ieșire agresivă a președintelui Recep Tayyip Erdogan la adresa sa, informează marți AFP.

”Prin modul în care domnul Erdogan face lucrurile, unii se simt dintr-odată foarte motivați să o hărțuiască și să o chinuie pe soția mea. Consider că este un lucru grav”, a declarat Gabriel într-o declarație difuzată marți de postul de știri german n-tv, explicând că este vorba de îndemnuri amenințătoare, fără alte precizări.

”Când persoane aflate la vârful unui stat atacă alte persoane în particular, există din păcate oameni care consideră că au dreptul să hărțuiască”, a mai spus Gabriel pentru agenția dpa.

Șeful diplomației germane s-a referit astfel la atacul foarte agresiv și personal lansat de Erdogan ca reacție la acuzațiile statului german privind ingerința Ankarei în alegerile legislative din Germania.

„El nu cunoaște nicio limită! Cine ești tu ca să-i vorbești președintelui Turciei?… Trebuie să-ți știi limitele! El încearcă să ne dea lecții… De când faci politică? Câți ani ai?”, a declarat Erdogan în timpul unui discurs televizat, într-un atac personal împotriva lui Sigmar Gabriel.

Germania și Turcia au relații tot mai tensionate, în special după puciul eșuat din iulie 2016, din Turcia, și criticile germane asupra epurărilor care au urmat. La rândul său, Ankara acuză Berlinul că-i protejează pe ”teroriști”.

Erdogan a provocat o nouă criză săptămâna trecută, îndemnându-i pe turcii ce locuiesc în Germania să nu voteze nici pentru Uniunea Creștin-Democrată (CDU), nici pentru Partidul Social-Democrat (SPD), nici pentru Verzi la alegerile legislative din septembrie, calificând aceste partide drept ”dușmani ai Turciei”. (Agerpres)