Secția de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Suceava a fost acreditată în acest an, de Agenția Națională de Transplant să efectueze prelevare de țesut osos și ligamentar, dar să și utilizeze grefă osteo-ligamentară, a declarat presei șeful acestei secții, medicul Răzvan Bandac. ”Este un lucru îmbucurător, deoarece sunt foarte puține bănci de os în țară. Noi nu avem calificativul de bancă de os, dar suntem furnizor de grefă osoasă de la pacientul viu. Este un lucru îmbucurător, pentru că mai este numai Spitalul de Recuperare din Iași care face acest lucru. Urmează Spitalul Județean din Suceava și, eventual, spitalul din Neamț”, a spus Bandac.
Foarte important este programul național de endoprotezare, implementat din 2001, acesta permițând creșterea constantă a numărului de intervenții chirurgicale, fiind asigurate fonduri pentru achiziția de endoproteze, în special endoproteze de șold.
Bandac și-a exprimat speranța că fondurile alocate prin acest program vor crește, pentru a se putea mări numărul intervențiilor chirurgicale, dar și pentru introducerea endoprotezării de genunchi în programul național de endoprotezare, avându-se în vedere că această intervenție este de peste trei ori mai mare la costuri față de aceea de șold. În Secția de Ortopedie sunt efectuate între 8 și 12 intervenții chirurgicale pe zi, în cele trei săli din Blocul Operator, comparativ cu 2012 când se efectuau doar între 2 și 4 intervenții pe zi.
Secția beneficiază de 11 medici, 12 asistente și 3 infirmiere.
În acest an s-a înregistrat un număr de 1.638 de pacienți externați din Secția Ortopedie, cu o medie de 180 externerări pe lună, majoritatea fiind femei (53,27%). Ponderea pacienților din mediul rural este de 57%, iar ca grupe de vârstă predominanți sunt pacienții de peste 65 de ani.