Zaman Romania

Schimbare de comandă la NSF Deveselu; căpitanul Jon Grant, noul comandant

Noul comandant al Unității SUA de Sprijin Naval (NSF) de la Deveselu este căpitanul Jon Grant, după ce a preluat comanda de la căpitanul James Craycraft în cadrul unei ceremonii de schimbare a comenzii care a avut loc marți la Baza Deveselu și a fost prezidată de căpitanul Lawrence Vasquez, șeful de stat major al Navy Region Europe, Africa, Southwest Asia (EURAFSWA), potrivit unei postări a NSF Deveselu pe pagina de Facebook.

„În timp ce ceremonia de astăzi este o celebrare a cpt. Craycraft și realizărilor sale de comandant, astăzi este, de asemenea, o celebrare a ultimilor doi ani și a progreselor pe care le-au făcut posibile mulți din cei care sunt prezenți astăzi”, a declarat Vasquez la ceremonie.

James Craycraft a declarat că îi vor lipsi oamenii și România și că a fost un privilegiu să fie comandant al NSF Deveselu, care este una dintre cele mai importante poziții ale unei cariere militare lungi. Craycraft a preluat comanda NSF Deveselu în ianuarie 2016.

Grant a venit la Deveselu după ce a fost comandant al Navy Munitions Command, Mobile Mine Assembly Group din San Diego, California.

El s-a înrolat în marină în 1983.