Zaman Romania

România sub ger

 Este cod portocaliu în aproape toată ţara, iar temperaturile au coborît până la minus 29 de grade. Pe un asemenea frig, au fost oameni care azi noapte lucrau afară. I-am găsit pe străzi, aproape îngheţaţi. Inspectorii de la Protecţia Muncii recomandă reducerea programului în cazul celor care, prin natura meseriei lor, trebuie să stea opt ore în aer liber, chiar şi la minus 20 de grade.La primele ore ale dimineţii, sute de angajaţi de la salubritate curăţau zăpada şi adunau gunoiul de pe străzile Capitalei. Ca să nu îngheţe, şi-au pus trei rânduri de haine şi au băut ceai fierbinte, totul pentru ca bucureştenii să circule în condiţii bune.Şi pentru taximetrişti frigul a ridicat probleme. Au fost nevoiţi să stea toată noaptea cu maşinile pornite.Inspectorii de muncă le atrag atenţia patronilor că trebuie să asigure salariaţilor care lucrează la minus 20 de grade, cel puţin o jumătate de litru de ceai cald pe zi, echipamente de protecţie, pauze lungi şi dese.

Ger cumplit în Bucureşti. Sute de oameni au muncit la -20,7 grade Celsius să cureţe străzile Capitalei

 

Navigația pe Dunăre între kilometri 1.075 (Buziaș) și 175 (Brăila) se închide marți, de la ora 12,00, pe termen nelimitat, potrivit Biroului de presă al Inspectoratului General al Poliției Române.Gerul a provocat formarea de poduri de gheață pe Dunăre, în zona Cernavodă-Hârșova, motiv pentru care începând cu ora 12,00, se suspendă temporar navigația pe Dunărea fluvială, de la Brăila, în amonte, până la Porțile de Fier 2, a declarat marți directorul Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, Dorian Dumitru.

 Potrivit acestuia, decizia luată de AFDJ Galați s-a luat după consultări cu celelalte administrații portuare românești și străine, implicate. Dorian Dumitru a mai spus că această decizie de suspendare temporară a navigației pe Dunărea fluvială a fost luată pentru că în zona Cernavodă-Hârșova s-au format poduri de gheață care acoperă 80% sau în totalitate suprafața Dunării, din mal în mal.

  Navele aflate pe Dunărea fluvială nu sunt blocate de gheață, pe șenalul navigabil, ci se află în porturi, la adăpost.

 

 Pe de altă parte, pe Dunărea maritimă nu sunt poduri de gheață, iar circulația se desfășoară în condiții normale de iarnă. O singură navă, care a plecat din Portul Mineralier Galați, are probleme tehnice și s-a oprit la mila 73, în amonte de râul Prut (în zona cunoscută drept „Cotul Pisicii”).

Cât privește activitatea de spargere a sloiurilor de pe Dunăre, navele AFDJ Galați continuă să acționeze, de luni, în zona Tulcea — Isaccea, de la mila maritimă 34 la mila 48, zonă vulnerabilă la formarea de poduri de gheață, în această perioadă. Totodată, nava AFDJ Mamaia 2 a efectuat o cursă umanitară preluând pasageri din mai multe localități — Sulina, Crișan, Gorgova, Maliuc, Partizani — și transportându-i la Tulcea, unde oamenii aveau nevoie să ajungă fie la doctor, fie la locurile de muncă.

O cursă similară va face drumul înapoi, către Sulina, miercuri, tot cu nava Mamaia 2. Decizia a fost luată pentru că navele de pasageri nu mai pot circula în siguranță printre sloiuri, nefiind clasificate drept nave cu clasă de gheață.

CFR a anulat 44 de trenuri şi recomandă călătorilor să se informeze înainte de a pleca la drum

 

 CFR Călători a anulat, marţi dimineaţă, 44 de trenuri, din totalul de 1.300 de garnituri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, potrivit listei publicate de companie.Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească sau să verifice tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul CAMERE WEB. Pentru cei aflați deja în tren, se poate accesa de pe laptop sau mobil www.cfr.ro apoi Trenul meu (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), se introduce numărul exact al trenului în căsuța indicată și click pe Informații tren. Astfel, se pot obține informații în timp real despre stația care urmează, dacă trenul are sau nu întârziere, despre minutele de staționare în următoarea gară și timpul estimat de sosire.

 http://stiri.tvr.ro/cfr-a-anulat-44-de-trenuri-si-recomanda-calatorilor-sa-se-informeze-inainte-de-a-pleca-la-drum_813266.html