Zaman Romania

România și Turcia dau examen la materia Pandemie

ANALIZĂ

Anul școlar 2020-2021 va începe în condiții speciale de protecție. Turcia propune școala online care se va modifica gradual, iar în România va fi adoptat sistemul hybrid. În ambele țări, instituțiile de învățământ, atât cele de stat, cât și cele private s-au pregătit cu dezinfectanți, măști, reamenajarea sălilor de clasă prin măsuri care să vizeze respectarea  distanței socială, dar și cu sisteme de videoconferință pentru facilitarea învățământului online. Jumătate dintre elevi vor fi chemați la școală, iar jumătate vor învăța de acasă.

Turcia începe școala gradual

Ministrul Educației din Turcia, Ziya Selçuk, a anunțat pe 12 august faptul că anul școlar 2020-2021 va începe pe 31 august în sistem online, urmând ca reîntoarcerea în sălile de clasă să se producă gradual, începând cu 21 septembrie.

Potrivit Daily Sabah, Ziya Selçuk a mai adăugat faptul că școlile private vor putea începe cursurile online de pe 17 august. Ministrul a precizat faptul că o echipă de peste 2.000 de oameni a fost creată special pentru a inspecta toate campusurile din toată țara.

În funcție de evoluția numărului de cazuri de COVID-19, pe 21 septembrie, primii care vor merge fizic la școală vor fi cei din clasele zero, a 1-a și a 2-a. Dacă lucrurile vor decurge fără probleme, pe 12 octombrie clasele a 8-a și a 12-a vor fi chemate în sălile de clase. 

După alte trei săptămâni de monitorizare a situației, pe 2 noiembrie ar trebui ca restul elevilor să fie chemați la școală.

2 zile de școală pe săptămână și ore mai scurte

Clasele din școlile turcești se vor împărți în două grupe. Jumătate dintre elevi vor fi chemați la școală luni și marți, iar cealaltă jumătate joi și vineri. Zilele libere dintre acestea, respectiv miercuri și duminică vor fi special alocate dezinfectării claselor, informează site-ul Akșam.

O altă măsură pe care o are în vedere ministrul turc al educației ar fi ca durata fiecărei ore de curs să dureze mai mult. Astfel, în loc de 30 de minute, aceasta ar putea dura 45, iar programul elevilor s-ar putea prelungi de la șase la opt ore. 

De asemenea, în planul ministerului pentru noul an școlar ar fi pregătirea suplimentară a elevilor din anii terminali, sâmbăta și simplificarea materiei pentru a face reintegrarea elevilor cât mai ușoară. 

Elevii din Turcia vor merge la școală doar două ori pe săptămână și vor petrece opt ore în sălile de clasă.

România, corigentă la Pandemie

Anul școlar 2020-2021 va începe pe 14 septembrie, fără măsuri clare de protecție pentru elevi și profesori, anunță edu.ro. Ministerul Educației îi îndeamnă pe directori de școli să-și facă propriile variante de lucru.

Școlile care nu au suficiente clase libere, vor împărții elevii în două grupe. Jumătate dintre ei vor învăța online, iar jumătate vor fi chemați fizic la școală.

Unele școli au început deja pregătirile pentru 14 septembrie, având distanța de 1,5 metri între bănci, cu dezinfectant la intrare și măști și aparate de măsurat temperatura la intrarea în instituție.

Școlile din București: Abordările celor private și ale celor de stat

Conform reportajului publicat la Antena 1, la o școală privată din cartierul Colentina, din București, s-au luat deja măsuri pentru sistemul de învățământ hybrid. Conducerea școlii a montat camere de luat vederi în fiecare sală de clasă cu sistem audio-video, unele chiar și cu amprentă facială, au achiziționat microfoane pentru a le monta pe tablă sau în apropierea acesteia, pentru ca cei de acasă să poată urmări în același timp lecția,odată  cu cei care se află în sală.

Situația este aceeași și la școlile de stat. De pildă, un profesor de la Școala 206 din București ne-a prezentat planul conducerii pentru începerea noului an școlar.

 „La noi în școală se golesc sălile de clasă ca să rămână doar băncile și catedra. Se amenajează săli noi în toate spațiile disponibile, inclusiv în cancelarie și biroul directorului. S-au împărțit clasele pe grupe și s-a cerut suplimentare de posturi pentru profesori, pază, femei de serviciu și sisteme de videoconferință”, a explicat unul dintre cadrele didactice.

Elevii de la Lumina au desfășurate online cursurile din martie, imediat după ce autoritățile au anunțat închiderea școlilor.

Sistemul online este o problemă gravă pe care o au cei din mediile defavorizate. Aproximativ 20% dintre școli nu sunt conectate la internet. Guvernul a alocat suma necesară pentru achiziția a 250 de mii de tablete, iar licitația este în curs și se va finaliza la sfârșitul lunii august.

Autoritățile par că au peticit planul de educație de anul acesta. Milioane de elevi, alături de părinții lor sunt nesiguri de ce o să-i aștepte, mai ales pentru cei pentru care 2020 reprezintă începutul anilor de școală sau anul de absolvență.

Acum, nu rămâne decât de văzut ce ne așteaptă și să luptăm pentru a ne adapta cât mai ușor la schimbare.

CRISTIAN IONIȚĂ/BUCUREȘTI