Zaman Romania

România în NATO: necesitatea unei abordări coerente și unitare a Alianței

Asistentul secretarului general al NATO pentru investiții în domeniul apărării, Camille Grand, se află în România pentru a vizita, alături de membrii Comitetului NATO pentru politica de apărare și planificare, baza de la Deveselu

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a subliniat într-o întâlnire cu asistentul secretarului general al Alianței Nord Atlantice pentru investiții în domeniul apărării, Camille Grand, necesitatea unei abordări coerente și unitare a Alianței, pe dimensiunea de apărare și descurajare, cu privire la întregul flanc estic, inclusiv în zona sud a acestuia.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, în cursul discuțiilor au fost trecute în revistă temele de interes și prioritățile Alianței pentru perioada următoare, fiind subliniat rolul important al reuniunii ministeriale de externe care se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, dar și al reuniunii șefilor de stat și de guvern din 25 mai 2017, care vor oferi prilejul unor prime contacte, la nivel NATO, cu noul secretar de stat și cu președintele Donald Trump.

„A fost evidențiat caracterul complex al mediului de securitate și necesitatea continuării eforturilor de implementare deplină a măsurilor decise la Varșovia, în vederea consolidării capacității NATO de a răspunde eficient tuturor provocărilor de securitate cu care se confruntă. Pe dimensiunea de apărare și descurajare, secretarul de stat George Ciamba a subliniat necesitatea unei abordări coerente și unitare a Alianței cu privire la întregul flanc estic, inclusiv în zona sud a acestuia”, .

În comunicat se arată că a fost, de asemenea, evidențiată importanța pe care o relație transatlantică solidă, bazată pe unitatea și solidaritatea aliată și pe o împărțire echitabilă a responsabilităților, o are în susținerea acestor eforturi. MAE menționează că, în context, oficialul NATO a apreciat angajamentul asumat și îndeplinit de către România de alocare, începând cu acest an, a 2% din PIB pentru bugetul apărării.

„Cei doi oficiali au subliniat importanța sistemului NATO de apărare antirachetă, asistentul secretarului general al NATO exprimând apreciere pentru contribuția valoroasă a României la avansarea acestui proiect strategic pentru Alianță”, se mai arată în comunicat.

Asistentul secretarului general al NATO pentru investiții în domeniul apărării, Camille Grand, se află în România pentru a vizita, alături de membrii Comitetului NATO pentru politica de apărare și planificare, baza de la Deveselu.Agerpres, MAE.