Zaman Romania

RELAŢII ROMÂNO-INDIENE, ÎN DEZVOLTARE

Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit, marţi, la Palatul Victoria, pe ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii India la Bucureşti, Thanglura Darlong, context în care premierul a subliniat prioritatea acordată de Guvern pentru extinderea colaborării economice bilaterale româno-indiene.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cursul convorbirilor, premierul român a evidenţiat oportunităţile pentru dinamizarea dialogului politic, inclusiv la nivel înalt, dintre România şi Republica India.

„Având în vedere că, în anul 2018, cele două state sărbătoresc 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi 5 ani de la stabilirea Parteneriatului Extins, s-a discutat, cu această ocazie, despre modalităţile de a marca, în ambele state, cele două evenimente aniversare”, se arată în comunicat.

Totodată, Premierul României Viorica  Dăncilă a subliniat prioritatea acordată de Guvern pentru extinderea colaborării economice bilaterale româno-indiene în plan investiţional şi comercial.

Şeful Executivului a apreciat că India este unul dintre investitorii asiatici importanţi în România, însă potenţialul schimburilor economice bilaterale poate fi valorificat mai bine pe viitor, precizează sursa citată.

„În acest sens, a fost reliefată importanţa specială a Comisiei Mixte guvernamentale româno-indiene de cooperare economică, tehnică şi ştiinţifică, şi necesitatea intensificării contactelor directe dintre mediile de afaceri din cele două ţări, inclusiv cu sprijinul camerelor de comerţ şi industrie, precum şi prin organizarea de misiuni economice şi participări la târguri şi expoziţii internaţionale tematice, în ambele ţări. În continuare, cei doi interlocutori s-au referit la modalităţile concrete vizând promovarea cooperării pe linia educaţiei şi culturii, turismului, inclusiv prin consolidarea cadrului juridic în domeniu”, se arată în comunicat.

De asemenea, au fost abordate aspecte ale cooperării în cadrul organizaţiilor internaţionale, precum şi ale relaţiei UE – India, inclusiv din perspectiva preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în semestrul I 2019.