Zaman Romania

Regizorul de film, Ferzan Özpetek, decorat de președintele Italiei

Un regizor turc va fi decorat cu Ordinul de Merit Italian, cea mai mare distincție a țării, conform hurriyetdaily.com

Ferzan Özpetek, născut la Istanbul și rezident în Italia, a primit Ordinul Național de Merit al Republicii Italiene pe 28 octombrie, în baza unui decret semnat de președintele italian Sergio Mattarella.

Festivitatea va avea loc pe 4 noiembrie, la Roma, unde vor fi difuzate toate cele 12 dintre filmele pe care regizorul le-a filmat, începând cu  primul său film „Hamam” în 1997.

În 2008, Özpetek a primit ordinul Stella di Solidarieta (Star of Solidarity), acordat de președintele de atunci Giorgio Napolitano pentru serviciile sale pentru umanitate și mediu.

Național de Merit al Republicii Italiene  se acordă în cinci grade pentru un serviciu îndelungat și vizibil în domeniile literaturii, artelor, economiei, serviciului public și activităților sociale, filantropice și umanitare.