Zaman Romania

Raport: Nişte polițişti au torturat un suspect, amenințându-i soția cu violul, în luna Ramadan

Un bărbat turc închis pentru presupusele sale legături cu mișcarea Gülen a fost torturat în timpul detenţiei, iar poliția i-a amenințat soția cu violul, aceasta s-a petrecut în luna sfântă Ramadan.

Potrivit corespondentului Oda TV Müyesser Yıldız, omul cu pricina, care se pare că e din sud-estul Turciei, a fost forțat de procuror să depună mărturie împotriva altor suspecți acuzați de legături cu mișcarea Gülen.

În timpul mărturiei sale adresate procurorului, şi-a recunoscut legăturile cu mișcarea, oferind şi numele oamenilor din orașul său pe care îi știa afiliaţi la mișcare.

„Am indicat care erau oamenii pe care îi cunoşteam pe un calculator. Apoi, mi s-a spus: „În orice caz, cei vinovaţi de plănuirea puciului vor fi condamnați. Menționați-le numele în mărturia d-voastră și veți fi liber. Mi-au arătat nişte fotografii și atunci am recunoscut: „Da, îi cunosc.” Adăugaseră chiar și numele persoanelor suspectate”, a spus respectivul în timpul unei audieri, luna trecută.

Drept răspuns la o întrebare adresată de judecător cu privire la schimbarea mărturiei sale în faţa procurorului, a precizat: „Domnule judecător, sunt membru al mișcării. Am fost deținut. Apoi, mi-au închis şi soția; ştiu aceasta pentru că mi-au arătat-o în încăperea de alături, lângă cea în care mă aflam eu. Ne-au luat copiii, lăsându-i în grija unei instituţii pentru protecția copilului. După zile întregi de tortură, mi-au spus: „Vom încheia postul [de Ramadan] pe ziua de azi cu soția dvs.” Am întrebat ce voiau. Mi-au răspuns: „Pe lângă ceea ce ne-ați spus deja, vă vom arăta imagini ale unor oameni și ne veți spune dacă îi cunoașteți. Veţi semna mărturia. Mai întâi vă vom elibera soția, iar apoi, dacă veți repeta această mărturie în fața instanței, vă vom elibera şi pe dvs.” Am fost nevoit să o semnez. Simţeam că o să o iau razna. Mă duc la un psiholog de ceva vreme „, a spus el.

Yıldız a menţionat că audierea trebuia repetată, din cauza unei probleme cu SEGBIS, un sistem informatic de transcriere a convorbirilor, folosit la tribunale.

În timpul audierii reprogramate cu o săptămână mai târziu, omul a afirmat că-i știa pe toți suspecții acuzați în dosar.

Yıldız a spus că omul nu răspunsese la întrebări în detaliu, cum ar fi locurile din care se trăgau suspecții, ori locurile unde se întâlneau.

„Nu în ultimul rând, a spus Yıldız, un alt suspect a cerut judecătorului permisiunea de a vorbi, spunând că omul respectiv nu i-a pomenit niciodată numele, adăugând că nu are nimic de-a face cu el, o declarație controversată urmată de o întrebare cam ciudată: „Am dat și numele dvs. cumva?”

Sursa: Turkey Purge

https://stockholmcf.org/report-turkish-police-tortured-suspect-threatened-to-rape-wife-in-ramadan/

https://stockholmcf.org/report-turkish-police-tortured-suspect-threatened-to-rape-wife-in-ramadan/#prettyPhoto