Numărul studenților care ajung în universitățile din Turcia, beneficiind de programul Erasmus al Uniunii Europene, a scăzut la jumătate în ultimii trei ani, în timp ce numărul cadrelor universitare străine care lucrează în Turcia a scăzut de cinci ori în ultimii cinci ani, a raportat vineri ziarul Dünya.
Avertismentele de a nu călători în anumite zone, distribuite de Statele Unite, i-au afectat cel mai mult pe studenții care vin în Turcia, a declarat Aslıhan Özenç, expert în programe de mobilitate studențească.(pentru gazeta Dünya).
Potrivit unui raport de pe portalul de știri online Ahval, „Când o țară primește un așa-numit avertisment de a nu călători undeva, asigurarea oferită de școli nu mai este valabilă. Instituțiile nu au voie să-și trimită proprii reprezentanți, nici să-și trimită studenții, pentru că nu și-ar putea permite să le plătească asigurarea pe perioada stagiului”, a spus Özenç.
Accent International, o companie în domeniul educației globale, și-a închis biroul de la İstanbul. Numărul studenților europeni care vizitează diverse universități din Turcia timp de unul sau două semestre atinsese o cotă maximă în 2014 (7,948 de studenți), însă numărul acestora a scăzut la 3004 în anul universitar 2016-2017, se spune în raport.
În 2013, numărul de cadre didactice străine care au vizitat Turcia a fost de 2.890, însă astăzi nu există decât 554 de cadre didactice străine angajate în instituțiile de învățământ turcesc.
Özenç a menționat că, atunci când universitățile străine sună în Turcia, primul lucru de care întreabă este conflictul intern.
„Chiar dacă le spunem că viața îşi continuă cursul normal, ne răspund întotdeauna astfel: „ne vom întoarce când situația va fi mai bună” „, a declarat expertul ziarului Dünya. „În ultimii doi ani, au încetat schimburile culturale cu Turcia”, a spus dânsa.