‘Turcia nu depinde de Europa, de fapt Europa este cea care este dependentă’, a apreciat luni președintele turc Recep Tayyip Erdogan, într-un discurs susținut la Ankara, el considerând totodată că aderarea țării sale la Uniunea Europeană este o soluție pentru ‘problemele cronice’ ale blocului comunitar și că ‘fără Turcia, UE va suferi izolare, disperare și conflicte interne’, relatează agențiile DPA și Xinhua.
Reacția sa survine după ce, la Consiliul European de toamnă, liderii statelor UE au cerut executivului comunitar să ia în considerare opțiuni de reducere sau redirecționare a fondurilor de preaderare alocate Turciei, având în vedere erodarea statului de drept în această țară. Înaintea summitului, oficiali germani și inclusiv cancelarul german Angela Merkel au pledat pentru o astfel de măsură împotriva Turciei.
În replică, președintele Erdogan a spus luni: ‘Cei care cred că ne vor pune în genunchi cu sancțiuni își vor da seama curând că fac o mare greșeală’. În declarații date anterior, el a cerut imperativ Uniunii Europene să decidă dacă dorește sau nu ca Turcia să facă parte din blocul comunitar, în condițiile în care negocierile de aderare sunt blocate de mulți ani.
Guvernul de la Berlin, ale cărui relații cu Ankara s-au deteriorat semnificativ în urma arestării unor cetățeni germani în Turcia, a sugerat chiar o sistare formală a acestor negocieri, această ultimă idee neîntrunind însă consensul statelor membre. Unele dintre acestea, deși condamnă politica dusă de Erdogan pe plan intern, sunt rezervate față de adoptarea unor măsuri împotriva Turciei, având în vedere rolul jucat de Ankara în unele conflicte internaționale sau acordul ce a permis stăvilirea fluxului migrator pe ruta balcanică, acord pe care Turcia a amenințat că îl va revoca dacă UE nu îi acordă asistența financiară promisă pentru a accepta încheierea acestei înțelegeri.
În discursul său de vineri, Erdogan a criticat și gestul autorităților austriece, care i-au verificat cu câini polițiști pe pasagerii unui avion al companiei Turkish Airlines care urma să decoleze de la Viena către Turcia, acțiune calificată de președintele turc drept ‘o rușine’.
Imaginile cu un vameș austriac punând un câine polițist să adulmece pasagerii și bagajele acelor pasageri au fost distribuite pe rețelele de socializare. Ca răspuns, pasagerii unui avion al companiei Austrian Airlines au beneficiat din partea autorităților turce de același tratament pe aeroportul din Istanbul.