O serie de profesori care au semnat o declarație în favoarea păcii la începutul anului curent, precum şi un conferenţiar ateu se află în rândurile celor 2.346 de cadre universitare care au fost demise din posturi din cauza presupuselor legături cu mișcarea de factură religioasă condusă de Gülen, transmite turkishminute.com.
Nouăsprezece cadre universitare de la Universitatea Kocaeli, care au fost printre cei 1000 de semnatari ai unei declarații pacifiste publicate în ianuarie, s-au dovedit a fi din rândurile celor demişi.
Declarația a fost cauzată de conflictele dintre forțele guvernamentale și gruparea PKK, considerat terorist (un acord de încetare a focului fusese semnat în iulie 2015).
Multe dintre cadrele universitare care au semnat declarația au fost date în judecată, unele şi-au pierdut funcţia, iar altele au fost chiar arestate pentru terorism. Guvernul le-a acuzat pe acestea din urmă de difuzarea propagandei teroriste.
Conferenţiarul Candan Badem, membru al Facultăţii de Istorie de la Universitatea Munzur din Tunceli, a fost, de asemenea, printre cadrele universitare demise, în conformitate cu noul decret guvernamental. Badem a atras atenția publicului luna trecută, când a fost reținut pentru scurt timp pentru legăturile pe care le-ar fi avut cu mișcarea Gülen. Cu toate acestea, profesorul respectiv a mărturisit că era ateu și marxist și nu avea nimic de-a face cu mișcarea. În ciuda acestei mărturisiri, și-a pierdut postul la universitate.
„Fascism islamic!” acuză conferenţiarul ateu pe Twitter
Reamintim faptul că Turcia a fost marcată de o intervenție armată care a avut loc în data de 15 iulie, soldată cu peste 240 de morţi și mai mult de 1.000 de răniți. Imediat după tentativa eşuată, preşedintele Recep Tayyip Erdoğan și guvernul de la Ankara, învinuind mișcarea Gülen, au luat o serie de măsuri represive în întreaga Turcie. În întregime, 41,407 de persoane au fost reținute și alte 22.198 au fost arestate de la puci până în prezent.Înainte de noul decret, 86.000 de persoane fuseseră deja fie demise, fie supendate din funcţiile deţinute în cadrul organelor de stat. Cu toate că încă nu a fost stabilit dacă decretul emis la miezul nopții le implică doar pe acele persoane care au fost deja suspendate, se crede că a crescut numărul total al celor afectaţi de reprimarea erdoganistă.