Zaman Romania

Primăvara Istoriei Neamului

Din Sanctuarul neolitic de la Parţa

Există un loc în timp unde găsim majoritatea miturilor formatoare de spiritualitate, pe care s-au putut ridica popoare și civilizații, așa cum s-a întâmplat cu poporul român. Iar pentru acel loc trebuie să ne întoarcem mai bine de 8000 de ani în urmă, în neoliticul românesc, într-o încercare de a înțelege logic, bazată pe cercetări științifice interdisciplinare, o lume dispărută dar care ne-a lăsat în urmă mărturii fascinante.

„Descoperirea în anii ’60 a tăbliţelor de la Tărtăria avea să schimbe ordinea cronologica a apariţiei limbajului scris şi chiar şi localizarea leaganului în care a luat naştere prima civilizaţie a lumii.”

Filiala din București a Fundației Origini Carpatice vă invită marți 28 februarie, ora 18, în amfiteatrul Disciplinei de Fiziologie și Neuroștiințe, et. 1, din Facultatea de Medicină din B-dul Eroii Sanitari, nr 8, la debutul unei serii de conferințe despre neoliticul romanesc văzute prin prisma marilor descoperiri arheologice dar, mai ales ale noilor interpretări interdisciplinare: Templu de la Parța, Amuletele de la Tărtăria, Sanctuarele de piatra din Munții Buzăului, Secretele Civilizației Cucuteni – mitul spiralei, Taina Marii Zeițe Mama etc.

Prima sesiune va fi dedicată așezării de la Parța și complexului sacru din jurul templului, ca parte componentă și reprezentativă a culturii Turdaș-Vinca, susținută de regizorul și istoricul Leonardo Tonitza”.

Intrarea este condiționată doar de dorința de a participa și de numărul locurilor disponibile. Vă așteptăm la o întâlnire cu primăvara… istoriei neamului.

Leon Zăgrean,* Președintele Filialei Origini Carpatice

* Notă: Leon Zagrean MD, PhD Head, Division of Physiology and Neuroscience „Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy

http://www.prehistory.it/sitoromeno/parta/parta_archaeological_excavations01.htm