Prezent astăzi la deschiderea oficială a Festivalului Multiculturalității și a Festivalului Turcesc, primarul Iașiului, Mihai Chirica, s-a arătat extrem de încântat de organizarea acestui eveniment unic la Iași și a promis susținere totală din partea instituției pe care o conduce pentru astfel de proiecte multiculturale.
De asemenea, el și-a manifestat disponibilitatea de a susține și pe viitor asemenea proiecte. ,,Îi asigur pe organizatori că se pot sprijini pe primarie și pentru alte evenimente similare în viitor, poate nu doar o data pe an, ci chiar mai des,, a precizat primarul Iașiului.
Deschiderea oficială a acestui eveniment a continuat cu dansuri tradiționale românești și turcești, cu cântece și cu multă voie bună. Timp de trei zile, ieșenii vor putea vedea și asculta dansuri și cântece tradiționale din mai multe țări, minunatul dans al dervișilor rotitori și multe alte surprize pregătite de organizatori.
În paralel cu muzica și dansurile de pe scenă, s-au deschis și standurile multiculturale ,în care doritorii pot găsi obiecte tradiționale, de artizanat, pot vedea lecții de pictură în apă, pictură cu henna și multe alte lucruri interesante.
Timp de trei zile, între 7-9 iulie 2017, Parcul Expoziției din Iași găzduiește două proiecte de mare succes, Festivalul Multiculturalității și Festivalul Turcesc, organizate de Fundația Lumina Instituții de Învățământ, Fundația Tuna, Școala Gimnazială Internațională Spectrum Iași, în parteneriat cu Primăria Iași și Palatul Copiilor Iași. În cadrul acestui eveniment, ieșenii au acces gratuit la spectacolele organizate în Parcul Expoziției.
Acest eveniment unic dă posibilitatea ieșenilor să cunoască cultura , obiceiurile și tradițiile altor popoare. Veniți să descoperiți cultura și tradițiile lumii!