Zaman Romania

Prima orchestră feminină din Afganistan va evolua în fața participanților la Forumul Economic de la Davos

Prima orchestră 100% feminină din Afganistan se pregătește să cânte în fața participanților la Forumul Economic Mondial de la Davos, aflat în desfășurare până la 20 ianuarie, informează AFP.

Cele 35 de tinere care alcătuiesc orchestra „Zohra”, cu vârste cuprinse între 13 și 20 de ani, dintre care unele provin din medii extrem de sărace din această țară aflată în război de aproape 40 de ani, vor concerta joi și vineri în închiderea Forumului de la Davos (Elveția), unde anual se întâlnesc circa 3.000 de lideri economici și politici din întreaga lume.

 Evenimentul, în al cărui program sunt incluși doar clasici afgani, reprezintă primul concert în străinătate al acestei orchestre formate în ultimele luni.

Orchestra este dirijată de Negina Khpalwak, o tânără care va împlini la întoarcerea din această călătorie vârsta de 20 de ani. „Părintele” orchestrei ‘Zohra’ (Venus în arabă și persană) este trompetistul și muzicologul Ahmad Sarmast, fondatorul Institutului Național de Muzică (Anim) și victimă a unui atentat.

Orchestra, a cărei creare a fost sprijinită de Banca Mondială și de donatori externi, este „probabil prima orchestră de sex feminin din lumea musulmană”(Sarmast).

 

Formarea orchestrei de fete are loc în contextul în care în 2016, potrivit Biroului Național de Statistică din Afganistan, 36% dintre fetele afgane de sub 25 de ani au frecventat cursurile școlilor, iar la nivel general, doar 19% dintre femeile afghane de toate vârstele.

Turneul orchestrei se va opri apoi în Zurich, Geneva, Berlin și Weimar, înainte de a ajunge în Statele Unite, în toamnă.AFP, Agerpres.