Zaman Romania

Prigoana continuă în Turcia : sunt vizate cadrele universitare

Procurori turci au ordonat arestarea a 87 de persoane care au legătură cu Universitatea din Istanbul, demers ce survine în cadrul anchetei care îi vizează pe adepții clericului Fethullah Gulen, stabilit în SUA și pe care Ankara îl acuză că s-ar fi aflat în spatele tentativei de puci din iulie eșuate, au relatat vineri media, citate de Reuters.

 Potrivit canalului de televiziune CNN Turk, poliția a întreprins razii simultane în 12 provincii ale țării, în căutarea suspecților, inclusiv a unuia despre care se crede că este șeful unui partid politic minor, precum și a mai multor profesori de la universitate.

 Circa 36.000 de persoane au fost plasate în arest în așteptarea procesului și peste 100.000 au fost demise sau suspendate din funcția publică, armată, justiție și din alte instituții în cadrul anchetei referitoare la puciul din 15 iulie, în cursul căruia peste 240 de persoane au fost ucise.

 Luna trecută, poliția a reținut zeci de cadre de la Universitatea Yildiz din Istanbul în cadrul anchetei respective.

 Aliații occidentali ai Turciei și-au exprimat preocuparea în legătură cu amploarea epurărilor întreprinse de regimul președintelui Recep Tayyip Erdogan, care a respins însă în mod repetat criticile, spunând că Ankara este hotărâtă să-i anihileze pe dușmanii săi din țară și din străinătate.Agerpres