Zaman Romania

Poetul Adrian Munteanu la Roma sau norocul sonetelor sale

Academia di Romania omagiază acum un poet braşovean, un spirit pătrunzător, un scriitor de fineţe şi anvergură în acelaşi timp. Un editor pasionat,un intelectual de marcă.

Adrian Munteanu s-a născut în Șcheii Brașovului, la 21 aug.1948. A urmat liceul Unirea din Brașov, apoi a absolvit Facultatea de Limba si Literatura Română la Constanța (prof. Cornel Regman, asistent Marin Mincu), a fost profesor în comuna Poiana Mărului în perioada 1972-1975, apoi, timp de 13 ani, a condus departamentul teatru la Așezământul Cultural Reduta din Brașov. Printre inițiativele sale în această perioadă se numără înființarea “Cenaclului literar 19“ În cadrul aceleiași instituții a inițiat manifestarea complexă intitulată “Studioul Artelor” în care, alături de interpreți și formații din Brașov, au evoluat nume importante din teatrul și muzica românească. În februarie 1990 a inițiat și a condus timp de șase luni primul post de televiziune din Brașov (Radioteleviziunea Transilvania) și unul dintre primele din țară de după 1989.

A jucat în numeroase piese de teatru și recitaluri de poezie, alături de instrumentiști sau grupuri muzicale precum cvartetul Gaudeamus sau trio-ul Anatoly, a regizat spectacole, a scris scenarii. În palmares s-au adunat 21 de premii naționale de interpretare, regie sau creație literară. În volum a debutat în anul 1999 cu trei cărți de basme în versuri, cuprinzând 365 de povești originale.

În 2003 a realizat scenariul intitulat „Povești fără sfârșit„ (regia, scenografia, ilustrația muzicală și interpretarea actoricească) cu care a întreprins un turneu de două luni în Canada.

Din anul 2004 scrie sonete.

Este autorul volumelor Tăcerea clipei (Sonete 1),2005, Casa fără ziduri (Sonete 2), Arania,2006, PAINGUL ORB ( Sonete 3), Arania,2007, Ferestre în cetate ( Sonete 4), Femeie!…( Sonete 5), “Orele tăcerii”(Sonete 6), Dacia XXI, , volumul „7” cu care revine la Arania, în 2011, “Parole sussurate dall`istante/Sonetele Clipei” (bilingv română-italiană, traducere Eugen D. Popin) , , 2012 și “Odihna Zborului ( soneforisme)” 2014. Deține premii naționale de interpretare teatrală, de regie, precum si câteva premii la concursuri de creație literară.Este organizator de evenimente culturale, actor și membru fondator al grupului Caii Verzi de pe Pereți din Brașov, cu care desfășoară o activitate culturală intensă, cu programări periodice ale unor autori importanți din spațiul literaturii românești.

Volumul “7” a fost distins cu premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Brașov, în 2011, iar în 2012 a primit Premiul European de Poezie NUX la Târgul Internațional de Carte de la Milano. Potrivit organizatorilor, acest premiu este acordat „scriitorilor curajoși care s-au distins în lumea artistică și au adus o contribuție culturală majoră pentru umanitate”.