Zaman Romania

Plângere penală împotriva a 18 rapperi după lansarea unei melodii care abordează probleme actuale din Turcia

Un cetățean turc a făcut o plângere penală împotriva a 18 rapperi care cântă piesa „Susamam” (Nu pot să tac), textul  făcând referire la cele mai acute probleme ale Turciei actuale, conform bianet.org

O persoană tulburată de versurile melodiei a făcut apel la Parchetul din İstanbul și a depus o plângere penală împotriva autorilor melodiei de 15 minute, care critică vehement aspecte ale problemelor actuale din Turcia, precum corupția, faptul că violențele au ajuns un fapt comun, opresiunea politică, violența împotriva femeilor și urbanizarea neplanificată. 

Unul dintre rapperi a părăsit proiectul din cauza presiunilor politice

Rapperul Defkhan, care cântă partea „dor de casă” a piesei, a anunțat pe Twitter că a părăsit proiectul:

„Bună, prieteni … Aș dori să indic faptul că am părăsit proiectul din cauza  impulsului politic pe care l-a câștigat melodia numită Susamam. Motivul pentru care am făcut anunțul atât de târziu este că nu vreau să o transform într-un spectacol personal și datorită respectului și iubirii mele profunde pe care le simt pentru voi. „, a postat aceasta pe contul său de Twiiter.

Cântată de 18 rapperi, și anume Șanıșer, Fuat, Ados, Hayki, Server Uraz, Beta, Tahribad-ı İsyan, Sokrat St, Ozbi, Deniz Tekin, Sehabe, Yeis Sensura, Aspova, Defkhan, Aga B, Mirac, Mert Șenel și Kamufle, melodia “Susamam” a fost distribuit pe YouTube, iar în doar 24 de ore a făcut 11 milioane de vizualizări.