Într-o lume care îşi pune întrebări, o lume impulsionată de politici şovăielnice sau care sunt gata să denigreze astăzi ceea ce predecesorii au obţinut prin mari eforturi mai ieri, Gudrun Morel îşi conduce barca (evident, barca artistică!) cu mână sigură, cu constantă apetenţă pentru aventura culoarilor dar şi cu siguranţa afirmării ideilor ei, profund umaniste marcate de deschidere intelectuală şi spiritualitate.
O pledoarie pentru valorile umaniste este pictura şi întraga activitate a artistei Gudrun Morel.
Asemenea trasee internaţionale,cum e şi cel al ei, marcate de deschidere, de interes pentru ceilalţi, pentru diferenţele valorizatoare,pentru diversitate de expresie, pentru alte culturi şi alte orizonturi sunt dovada faptului că omenirea nu va rămâne captivă în izolaţionism. Că lumea artistică va funcţiona, la fel ca în secolele trecute, într-un sistem subtil de vase comunicante.
Prima expoziţie a fost în 1987 în Centro cultural de Cuernavaca în Mexic, acolo unde artista plastică franceză , cu rădăcini germane a şi locuit după ce se întorsese din Africa de Sud. Revenită în Europa, Gudrun Morel şi soţul ei Michel Morel locuiesc în Franţa, unde pictoriţa lucrează, la Vexin, pe malul râului Aunette care trece chiar prin grădina casei sale…Vexin, un loc ar disputelor istorice medievale, între un Vexin francez şi unul normand, locul în care s-au filmat pelicule istorice precum „Leul în Iarnă” sau „ Un dimanche à la campagne „(1984) de Bertrand Tavernier.
Sigur atunci când e vorba despre un traseu artistic sunt amintite locurile în care a expus: şi pentru ea, nu sunt puţine în schimb sunt insolite: de la Mexico la Kobe în Japonia, de la Muzeul Trutnov din Cehia la Kyoto, de la Euskirchen în Germania copilăriei sale,apoi la New York, în Ward Nasse Gallery sau în Manhattan ori la Monserratart Gellery. Apoi la Preotoria (Africa de Sud ) şi evident, mereu, la Paris.
Gudrun Morel este precum spuneam, o pledoarie pentru cetăţeanul artist internaţional.Născută la Bad Homburg(Germania) în 1945, imediat după război, artista a avut fascinaţia spaţiilor îndepărtate şi a culturilor diferite: pasiunea pentru Africa de Sud i-a oferit o experienţă unică, căci acolo şi-a făcut studiile de început în pictura, apoi le-a continuat în Maroc şi a lucrat cu un profesor maestru (drawing in Rasht) în Iran, între 1972-1976.Apoi a studiat tehnici diferite cu Denis Folch în Mexico City , cu Manuel Guillen şi Patricia Cajiga, perioada de tinereţe artistică pentrecîndu-se aşadar în zona Americilor.
Despre pictura lui Gudrun Morel, Reynald Andre Chalard spunea: „ Pentru ea pictura e mai mult decât o meserie: inseparabilă de viaţă, este o manieră de a respira.Perfecţionistă, întotdeauna doritoare să mai înveţe ceva, se slujşte de tehnicile studiate în diferite ţări ca de o trambulină pentru a exprima emoţiile profunde.Marea ei iubire faţă de ceilalţi şi deschiderea către lume i-au dat o mare libertate de expresie, mai cu seamă în trecerea recentă de la figurativ la abstract.”
În lucrările ei artista celebrează viaţa, uneori chiar amintind cât de hidos e obscurantismul şi cît de inimaginabil e terorismul.Distinsă cu „ Merit et Devouement”,Gudrun Morel este un artist cetăţean al lumii care foloseşte arta pentru a-şi susţine pledoaria pentru umanism, pentru înţelegere şi recunoaştere reciprocă.Medaliată şi omagiată deopotrivă de Academia de Ştiinţe din Mexic (1991) sau primind medalia la Concursul de la Deauville organizat de « Fédération nationale de la culture française »ea îşi este fidelă sieşi, căutând mereu şi exprimând emoţiile sale care sunt o oglindă a emoţiilor lumii contemporane.
Aşa am cunoscut-o şi aşa am vorbit cu ea în atelierul ei doldora de lucrări : o artistă a libertăţii de exprimare. Recenta expoziţie care este în curs de altfel în Germania o adevereşte încă odată, şi cine ştie, poate ea va expune într-o bună zi şi în România.
Cleopatra Lorinţiu