Zaman Romania

„PEŞTIŞORUL DE AUR” LA TULCEA

Cea de-a 26-a ediţie a Festivalului internaţional de folclor pentru copii "Peştişorul de aur" este organizată de Ansamblul artistic Baladele Deltei din cadrul Primăriei municipiului Tulcea, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Tulcea.

Ansambluri folclorice din 11 ţări vor participa la sfârşitul săptămânii viitoare, la Tulcea, la cea de-a 26-a ediţie a Festivalului internaţional de folclor pentru copii „Peştişorul de aur”, singurul eveniment de gen din România inclus în calendarul Consiliului Internaţional de Organizare a Festivalurilor de Folclor al UNESCO.

Directorul general al Ansamblului artistic Baladele Deltei, Ştefan Coman, a declarat că festivalul va reuni ansambluri folclorice care nu au mai participat la evenimentul găzduit de Tulcea.

„Având în vedere faptul că anul acesta marcăm Centenarul Marii Uniri, vom avea o deschidere deosebită. Toate ansamblurile participante vor veni pentru prima dată în Tulcea, iar spectatorii din judeţ vor putea vedea, de asemenea pentru prima oară, folclor din Cipru de Nord, Italia, Franţa şi China”, a afirmat Coman.

Pentru desfăşurarea acestei acţiuni, Ministerul Educaţiei a alocat 18.000 lei, Consiliul Judeţean a acordat 80.000 de lei, iar Primăria municipiului, prin ansamblu, 175.000 de lei.

În timpul conferinţei de presă, el a amintit că evenimentul care va începe săptămâna viitoare este singurul festival de folclor pentru copii din România inclus în calendarul Consiliului Internaţional de Organizare a Festivalurilor de Folclor al UNESCO şi că este apreciat drept unul dintre cele mai bine structurate şi organizate.

„Festivalul va începe pe data de 8 august, la ora 18,00, cu parada portului popular, iar de la 19,30, în Piaţa Civică vor avea loc spectacole-concurs. În cartierele Vest şi Neptun, în zilele de 9 şi 10 august, ansamblurile folclorice vor susţine spectacole începând cu orele 18,00”, a menţionat directorul general al Ansamblului Baladele Deltei.La eveniment vor participa, potrivit sursei, ansambluri artistice din 11 judeţe din România, precum şi din Italia, Franţa, China, Ucraina, Macedonia, Georgia, Slovacia, Serbia, Bulgaria şi Cipru.