Zaman Romania

ORİZONTURİ ALE CUNOAŞTERİİ SPİRİTUALE: RAMADAN

Pentru musulmani, luna 9 a Calendarului reprezintă perioada Postului – ei se abţin, de la răsăritul soarelui şi până la apus, de la mâncare, băutură, fumat şi relaţii conjugale.

Respectarea Postului este una dintre cele 5 îndatoriri de bază pe care orice credincios trebuie să le respecte, cunoscute ca stâlpii credinței islamice (recitarea – „Nu există Dumnezeu afară de Allah; Mahomed este mesagerul lui Allah”, rugăciunea de 5 ori pe zi cu fată întoarsă spre Mecca, dijma pe care fiecare musulman trebuie s-o doneze ca o contribuţie a sa pentru răspândirea credinţei şi sprijinirea săracilor, Ramadanul – în amintirea primelor revelaţii ale Coranului şi pelerinajul pe care trebuie să-l facă cel puţin o dată în viaţă la Mecca orice musulman / când intră în cetatea sfântă, el se îmbracă cu veşmânt fără cusătură şi printre alte acte ceremoniale înconjoară sanctuarul de 7 ori, rugându-se).

Credincioșii din România au astfel, de Ramadan, unul dintre cele mai solicitante posturi de peste an. Dis de dimineață, familiile musulmane se trezesc şi iau masa înainte de răsăritul soarelui. Până seara, cei ce ţin Post nu vor mai mânca şi nu vor mai bea absolut nimic, nici măcar apă. Seara, după apusul soarelui, va fi servită cina.

La mese, hrana este foarte concentrată şi sățioasă. În cinstea Ramădanului, denumit şi „împărăteasa celor 12 luni”, se sacrifică animale (oi, capre, curcani, etc.) şi se gătesc specialităţi. După masă se aduc mulțumiri lui Allah / Dumnezeu şi se spun rugăciuni în cinstea morţilor.

Postul este obligatoriu. Sunt scutiți de orele lungi de Post persoanele vârstnice, bolnavii, gravidele şi lehuzele, precum şi copiii. În timpul Postului nu se admite nici utilizarea parfumurilor cu alcool. Musulmanul în Post trebuie să se ferească chiar şi de gândurile erotice; el trebuie să se afle într-o stare de curățenie absolută, atât fizică, cât şi psihică. Zilnic, credinciosul trebuie să meargă la moschee, pentru slujba specială. La sfârșitul celei de a 27-a zi a Postului, este comemorată noaptea în care Profetului Mahomed i-a fost revelat Coranul de către Allah / Dumnezeu. (Noaptea Kadir)

Este noaptea în care bărbați şi femei, deopotrivă, merg la moschee şi ascultă predica imamului. Este noaptea în care cerul se deschide şi hotarele dintre lumea oamenilor şi cea a îngerilor se întrepătrund. La sfârșit, Ramadan Bairamul ţine 3 zile. Se gătesc bucate alese, credincioșii (numai bărbaţi) vin la moschee să se roage, fiecare dintre rugăciunile rostite în aceasta perioadă sfântă având o valoare – în ochii lui Allah / Dumnezeu – mult mai mare decât cele rostite în restul anului. Se fac vizite, copiii şi tinerii merg la cei mai în vârstă.