Zaman Romania

ORADEA SUMMER FILM

Ediția 2018 a Oradea Summer Film continuă în Parcul Cetății Oradea până în data de 26 august și aduce în atenția cinefililor și iubitorilor de activități în aer liber cele mai noi filme, concerte live și filme de animație pentru copii, într-o mizanscenă cu beculețe și hamace, sub cerul liber. Desigur, berea rece, popcorn-ul, vata pe băț și înghețata au și ele o zonă special dedicată.

Elementul de noutate al acestei ediții Oradea Summer Film constă în faptul că toate filmele care sunt proiectate, în număr de 19, sunt filme de autor, nominalizate sau câștigătoare la festivaluri de film renumite: Oscar, Cannes, Berlin, Sundance, IDFA Amsterdam, Rotterdam, Toronto.

Programul festivalului a fost structurat tematic, fiecare din cele 4 weekend-uri având propriul specific. Așadar, în weekendul care urmează au loc Zilele Filmului Est-European (9-12 august): filmul ucrainean „The distant barking of dogs (2017),   filmul sârbesc „The other side of everything” (2017), concertul Tarafului din Caliu, şi  filmul bulgar „The good postman” (2016), filmul maghiar  „On body and soul”.

Taraful Caliu a concertat în Cetatea Oradea, în cadrul festivalului Oradea Summer Film, în weekend-ul dedicat filmului est-european.

Lăutarul Gheorghe Anghel, zis „Caliu”, alături de ceilalţi membri ai tarafului şi solistele Cosmina Soare şi Viorica Rudăreasa le-au oferit orădenilor un spectacol cu cântece româneşti şi ţigăneşti, printre care „Saraiman”, „Până când nu te iubeam”, „Bălălău din Bucureşti” şi „Giamparale”.

Celebrul violonist din Clejani a fermecat publicul cântând la vioară, după ce a legat un fir de păr de cal de una dintre corzi pentru a scoate nişte sunete nemaiîntâlnite.
Concertul s-a încheiat, în aplauzele publicului, cu „Ciocârlia”.

Spectacolul a fost îndelung aplaudat de cei aproape 300 de orădeni care au venit în parcul cetăţii pentru concert şi pentru filmul documentar „Poştaşul cel bun” (”The Good Postman”), realizat în Bulgaria.

Ediţia 2018 a Oradea Summer Film continuă în Parcul Cetăţii Oradea până în data de 26 august şi aduce în atenţia cinefililor şi iubitorilor de activităţi în aer liber cele mai noi filme, concerte live şi filme de animaţie pentru copii.

În fiecare weekend din festival, sâmbăta (11, 18 şi 25 august) au loc seri de concerte live tematice. În funcţie de specificul fiecărui weekend din festival, au fost invitate trei formaţii: Taraf de Caliu în weekend-ul dedicat filmului Est-European, Cvintetul Sagittarius în weekend-ul dedicat Filmului European şi DJ Danaga în ultimul weekend, cu tematica Zilele Filmului Mondial.