Zaman Romania

Omagiu lui Enescu. Centrul Internațional de Conferințe „Casino” Sinaia.

„Enescu este, într-adevăr, o punte de legătură între România și Franța. Deși nu e, fără îndoială, singurul. Geniul său muzical și marea varietate a creației sale situate între romantism și modernitate s-a hrănit considerabil din această influență franceză. Fiindcă a studiat muzica în Franța, el a excelat pe scena muzicală franceză în aceeași măsură în care a fost influențat de cultura franceză. Este unul dintre simbolurile acestei interacțiuni culturale”, a afirmat duminică Michele Ramis, la Centrul Internațional de Conferințe „Casino” Sinaia.

Diplomatul francez, care și-a prezentat discursul într-o frumoasă limbă română, a participat, alături de alte personalități din țară și străinătate, la lansarea volumului al doilea al ediției bilingve, în română și engleză, a albumului „George Enescu. Muzicianul de geniu în imagini”.

Subliniind că „o istorie îndelungată leagă Franța de România”, Michele Ramis a amintit prezența unor muzicieni și critici francezi la ediția 2017 a Festivalului Internațional „George Enescu”, eveniment care „continuă dialogul cultural franco-român”, în perspectiva Sezonului Cultural Franța-România 2018-2019.

„Ne vom întâlni cu opera lui Enescu în cadrul Sezonului Franța-România, un prilej excepțional de a continua acest dialog istoric și de a-l înscrie în contemporaneitate. Vom continua și dezvolta acest sezon cultural anul viitor cu un proiect de formare a unor tineri muzicieni români”, a încheiat Michele Ramis.

Albumul, editat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu”, oferă o biografie în imagini, unele inedite, a strălucitului muzician, oprindu-se asupra ultimelor două etape din viața compozitorului, a omului Enescu maturitatea (1920 — 1946) și senectutea (1946 — 1955). Selecția, introducerea și legendele fotografiilor au fost realizate de muzicologul Viorel Cosma.

Primul volum, lansat în urmă cu doi ani, abordează primele trei etape din viața lui Enescu: copilăria (1881-1895), incluzând și perioada în care a studiat la Conservatorul din Viena; adolescența (1895-1910), petrecută la Paris, unde a frecventat nu numai sălile de concerte, ci și salonul artistic al prințesei-pianiste Elena Bibescu; tinerețea (1910-1921), când, după izbucnirea Primului Război Mondial, se reîntoarce în țară, unde se implică în numeroase activități.

Evenimentul, care a deschis „Luna Enescu la ICR”, a inclus un recital extraordinar susținut de Mirana Țuțuianu, Anne Billant, Ștefan Tarara, Mihai Ritivoiu și Marin Cazacu și proiecția filmului documentar „Enescu — la răspântie de vremi”, regia și imaginea fiind semnate de Nicolae Mărgineanu, iar scenariul și comentariul aparținându-i Adei Brumaru.

Cu același prilej, ICR a acordat o serie de diplome și trofee realizate de artistul Dan Băncilă mai multor personalități, printre care: Marin Cazacu, Mirana Țuțuianu, membru al Orchestrei de Cameră din Paris și profesor la Conservatorul din Capitala Franței, Mihai Ritivoiu, Ștefan Tarara, Anne Bilant, profesor la Conservatorul din Paris, precum și familiei regretatului Viorel Cosma.

În holul Cazinoului au putut fi vizionate expozițiile fotodocumentare de fotografie și multimedia „Enescu și viorile sale” și „George Enescu, un mare creator al secolului XX”, realizate de muzeograf dr. Adina Sibianu, muzeograf dr. Irina Nițu, grafica fiind semnată de Horia Nițu.

La manifestările de la Sinaia au participat personalități din mediul diplomatic, academic și cultural din România și din străinătate, evenimentul, organizat de ICR, în parteneriat cu Primăria orașului Sinaia, având o semnificație simbolică, prin programarea în ultima zi a Festivalului „Sinaia Forever”, o manifestare aflată la cea de a XXII-a ediție.