O scrisoare a unui judecător turc care a corespondat cu jurnalistul Ahmet Dönmez pentru agenţia de știri TR724 a dezvăluit cât de grav se prezintă situația sistemului judiciar din Turcia. Scrisoarea publicată de jurnalistul Dönmez vine cu detalii cu privire la controlul şi presiunile exercitate de guvernul turc asupra sistemului judiciar (urmărindu-se luarea de decizii motivate politic). În scrisoare se discută, totodată, despre chinurile suferite de judecători, despre disperarea și remușcările resimțite în emiterea de hotărâri contrare spiritului legii.
Judecătorul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a declarat că toţi judecătorii sunt supuși unor presiuni extraordinare. Mai mult decât atât, în Turcia, judecătorii se simt practic luați ostatici, atâta timp cât nu pot lua decizii respectând principiul acordării unui proces echitabil fiecăruia. A mai spus că mulți judecători sunt cu siguranță dispuși să declare verdict de nevinovăție în cazurile „FETÖ”; singura piedică o constituie frica (deloc neîntemeiată): se tem să nu fie asociaţi cu mișcarea Gülen. Ca atare, se văd nevoiţi să acționeze inechitabil, pentru a nu-și pierde locul de muncă și a nu fi aruncați în puşcărie.
„FETÖ” este un acronim cu o conotație peiorativă de care se folosește guvernul – exponent al islamismului politic – cu scopul de a-i calomnia pe cei din mișcarea Gülen, numind-o „organizație teroristă”.
„Majoritatea judecătorilor ar muri de foame dacă s-ar lăsa de profesia lor. Ei sunt forțați să ia mereu decizii. Le este frică să nu li se întâmple ceva şi să nu ajungă în închisoare. Se tem să nu fie catalogați drept teroriști”, a spus el într-un e-mail din data de 2 octombrie 2017. Judecătorul a mai făcut o serie de precizări, menționând următoarele: „Nu vă așteptați ca toată lumea să se sacrifice, eroic. Pe de altă parte, este inadmisibil ca așa de multă lume să fie atât de lipsită de caracter. Este suficient să găsești un procuror slab de caracter și un judecător de provincie„. Judecătorul în chestiune a mai remarcat că ceilalți colegi ai săi nu pot vorbi din teamă.
Referindu-se la un fost judecător al Înaltei Curți Penale din provincia Kırșehir, persoana în cauză a menționat că unul dintre colegii săi nu și-a putut părăsi slujba – în ciuda faptului că ar fi dorit să o facă – din pricina fricii de a nu fi aruncat în închisoare. „Unul dintre colegii noștri nu a putut să-şi schimbe meseria. De ce? Tatăl său i-a spus: „Ţi-am vizitat audierile de vreo câteva ori fără știrea ta. Și nu-ţi voi da binecuvântarea mea în ceea ce faci. Ai arestat mulți oameni nevinovați, lăsându-i să-şi ducă zilele în temniță.”
În luna februarie, Fatih Mehmet Aksoy de la Kırșehir a fost arestat când s-a prezentat la audiere”. Deşi motivul invocat a fost folosirea unui program software, ByLock, realitatea era alta: dânsul se pregătea să elibereze circa 60 de persoane implicate în mai multe cazuri „FETÖ”.
În scrisoare s-a mai spus că, în ciuda faptului că fostul judecător nu a utilizat niciodată acest program, a fost închis sprea a-i intimida pe alţi judecători. El a subliniat, de asemenea, că judecătorul amintit (cel căruia nu i s-a permis să renunţe la cariera sa) a fost informat că, în cazul în care ar încerca să se abată de la săvârşirea nedreptăţilor pe care era forţat să le facă, ar ajunge în aceeași situaţie ca el însuşi.
De asemenea, judecătorul a explicat cum un altul nu mai putea suporta presiunile exercitate de guvernul turc. „Unul dintre colegii noștri a spus că nu mai poate suporta aceste lucruri. Are coșmaruri: „Sunt nespus de supărat să-i văd oamenii pe care i-am condamnat furişându-mi-se şi în coșmaruri!” Având în vedere situația sa, cazurile magistratului care sfârşeau prin arestarea oamenilor nevinovați au fost distribuite şi altor judecători, spunându-li-se că trebuiau să le dispună arestarea tuturor, unul câte unul”, a adăugat judecătorul.
„În prezent, Turcia este cuprinsă de teamă. Nimeni nu mai poate vorbi cu nimeni. Oamenii nu mai are încredere unii într-alţii. Chiar și cei mai bogați oameni dorm cu frica-n sân, aşteptându-se să fie în orice clipă denunțați de careva.” Referindu-se la guvernatorii și deputații de astăzi, a zis că nimeni nu mai e liber nici chiar la toaletă în propria casă!
A remarcat că acei oameni care au fost puși după gratii în baza presupuselor legături cu mișcarea Gülen sunt totuna cu membrii înșiși ai acestei mișcări. „Există atât de multă nedreptate. Toată lumea este conștientă [ de această situație]. Ajunge odată! Nu trebuie să aparții acestei mișcări pentru a gândi așa”, a mai spus el.
Autoritățile turcești consideră că folosirea programului ByLock constituie dovadă a apartenenței la mișcarea Gülen, pe care guvernul o acuză că a încercat să pună capăt regimului prin puciul de pe 15 iulie 2016. Aplicația de telefonie mobilă ByLock este văzută drept instrument de comunicare important între membrii grupului. Zeci de mii de funcționari publici, polițiști și oameni de afaceri au fost fie concediați, fie arestați pentru folosirea ByLock după lovitura de stat eșuată.