Zaman Romania

O nouă viaţă pentru Colosseum

La secole distanță de vremurile în care în Colosseum-ul din Roma răsunau clinchetul săbiilor care se ciocneau în arenă și strigătele spectatorilor din tribune, noua directoare a celui mai faimos monument din Italia intenționează să permită în acest loc istoric organizarea de concerte rock susținute de artiști precum Sting și U2

Colosseum-ul ar putea deveni o inimă ”vibrantă” a Romei, care va găzdui concerte și spectacole frecvente.

Muzicienii ar urma să susțină concerte într-o zonă placată cu lemn din arena Colosseum-ului care acoperă ceea ce a fost odată locul unde pe nisip se scurgea sângele gladiatorilor răpuși în luptă și al animalelor sălbatice măcelărite în cadrul unor spectacole fastuoase.
”Mi-aș dori ca el să revină la funcția sa inițială, un loc frecventat de oameni obișnuiți, un loc în care locuitorii Romei să poată urmări spectacole și să se plimbe așa cum se obișnuia pe vremea împăraților”, a declarat pentru cotidianul Corriere della Sera Alfonsina Russo, la bază arheolog, cu o vastă experiență în administrarea siturilor de patrimoniu.

Alfonsina Russo a fost desemnată vineri directoarea amfiteatrului, în cadrul eforturilor guvernului italian de a revigora sectorul patrimoniului cultural al țării.

”Vreau să redevină un loc familiar, nu un loc de care să te ferești din cauza cozilor enorme de turiști. Ar fi minunat dacă Sting sau Bono ar cânta aici. Vreau un loc care trăiește, vibrant, nu doar un muzeu pe care îl vizitezi o dată în viață”, a mai spus ea.

În Colosseum au mai avut loc anterior concerte, precizează The Telegraph. Cel mai recent a fost susținut în septembrie atunci când o combinație neobișnuită de artiști formată din cântărețul de operă Andrea Bocelli, Sir Elton John și Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith, a susținut un spectacol în scop de binefacere.

De asemenea, Russo s-a arătat hotărâtă să rezolve problema comercianților care vând bilete la negru, a vânzătorilor de suveniruri și a artiștilor stradali deghizați în centurioni și legionari, aflați în zona pietruită din jurul Colosseum-ului.

Începând de la 1 noiembrie, vizitatorii Colosseum-ului pot ajunge în cea mai înaltă galerie a monumentului antic, pentru prima dată în 40 de ani, după o îndelungată restaurare. În octombrie, au fost deschise terasele panoramice de circa 40 de metri înălțime. Nivelurile al patrulea și al cincilea ale Colosseum-ului au făcut obiectul eforturilor de restaurare din 2010, la un cost total de circa 1,5 milioane de euro.

”Mai presus de toate trebuie să redevină un loc în care se aplică legea și să arătăm vizitatorilor că Italia este o țară civilizată”, a încheiat Russo.

Colosseum-ul, construit între anii 72 și 80, este cel mai vizitat sit istoric al Italiei, primind peste șase milioane de turiști în fiecare an.

Ultimul nivel al Colosseum-ului era zona ocupată de oamenii de rând, care veneau, în urmă cu aproape 2.000 de ani, pentru a-i vedea pe gladiatori luptându-se cu animalele în amfiteatru. Nivelul al IV-lea era ocupat de comercianți, al treilea era rezervat clasei de mijloc, al doilea oficialilor imperiali, iar primul împăratului și senatorilor.

Sir Paul McCartney a cântat în fața a circa 400 de fani în cadrul unui concert caritabil.
Russo a dat asigurări că sub conducerea sa concertele vor fi organizate mai frecvent în încercarea de a crește popularitatea sitului parte a Patrimoniului Mondial, care se învecinează cu Forumul Roman și cu Dealul Palatin. ”Vreau ca toată această regiune arheologică să fie cu adevărat inima orașului”, a mai spus ea.

The Telegraph, http://www.romatoday.it/politica/alfonsina-russo-chi-e.html

http://www.ansa.it/sito/notizie/cultura/arte/2017/12/01/russo-direttrice-parco-colosseo_221a9bec-6465-490f-92f0-646fd19fee8e.html