O mașină a intrat în plin într-un Starbucks aglomerat în Adana, Turcia. Înregistrările video au surprins mașina care a deviat de pe șosea și a intrat direct în terasa cafenelei. Oamenii speriați s-au aruncat imediat din calea automobilului.
În momentul impactului, mesele și scaunele au fost aruncate în aer iar mașina și-a spart parbrizul. Din fericire, toți cei prezenți s-au ferit la timp și nimeni nu a fost grav rănit. Trei oameni au avut nevoie însă de îngrijiri medicale. Conform presei locale, șoferul mașinii a pierdut controlul volanului.