Zaman Romania

NOMINALIZĂRI LA PREMIILE UCIN

Gala Premiilor UCIN 2018 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Evenimentul este produs de ASIS Mapamond şi Revolver Events, co-producător Televiziunea Română – TVR3.

Regizorii Adrian Sitaru, Călin Peter Netzer şi Daniel Sandu se află pe lista de nominalizări la cea de-a 46-a ediţie a Galei Premiilor UCIN, eveniment care va avea loc luni la Teatrul Naţional Bucureşti şi va reuni peste 500 de invitaţi – personalităţi, vedete şi oameni de cultură, de cinema şi de televiziune.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, pentru Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor au primit nominalizări peliculele „Fixeur”, regia Adrian Sitaru, „Ana, mon amour”, regia Călin Peter Netzer, şi „Un pas în urma serafimilor”, regia Daniel Sandu.

Una din peliculele favorite :Ana mon amour . Se anunţă o gală valoroasă.

La categoria Premiul Special al Juriului, în competiţie au intrat „Ana, mon amour”, regia Călin Peter Netzer, „Perfect sănătos”, regia Anca Damian, şi „Breaking News”, regia Iulia Rugină.

Nominalizaţii la categoria „Premiul pentru regie” sunt Daniel Sandu pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”, Călin Peter Netzer pentru filmul „Ana, mon amour” şi Adrian Sitaru pentru „filmul Fixeur”.

În 2018, Uniunea Cineaştilor din România sărbătoreşte 55 de ani de la înfiinţare. Asociaţia Cineaştilor din România a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor cineaşti precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan. În 1990, asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România, iar din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor UCIN, care recompensează performanţele cinematografice ale anului anterior.

Câştigătorul la categoria pentru interpretare feminină va fi ales dintre Ela Ionescu, pentru rolul Ana din filmul „Dimineaţa care nu se va sfârşi”, Diana Cavallioti, pentru rolul Ana din filmul „Ana, mon amour”, Ana Radu, pentru rolul Meda din filmul „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, şi Voica Oltean, pentru rolul Simona din filmul „Breaking News”, iar pentru interpretare masculină în cursă au intrat Mircea Postelnicu, pentru rolul Toma din filmul „Ana, mon amour”, Anghel Damian, pentru rolul Andrei din filmul „Perfect sănătos”, şi Aaron Tudor Istodor pentru, rolul Radu din filmul „Fixeur”.

Pentru Premiul muzică originală „Adrian Enescu” au primit nominalizări Marius Leftărache, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”(in imagine), Mihai Pocorschi, pentru filmul „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, şi Vladimir Cosma, pentru filmul „Octav”

Distincţia pentru cel mai bun scenariu va fi disputată de Daniel Sandu, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”, Dan Chişu, pentru filmul „Aniversarea”, şi Anca Miruna Lăzărescu, pentru filmul „La drum cu tata”.
la categoria pentru cele mai bune costume – Cireşica Cuciuc, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”, Doina Levintza şi Adina Bucur, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”, şi Velica Panduru, pentru filmul „Aniversarea”; la categoria premiul pentru machiaj au intrat în concurs Dana Roşeanu, pentru filmele „Aniversarea”, „Breaking News”, Bianca Boeroiu, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”, şi Christina Paul şi Heike Erstfeld, pentru filmul „Ana, mon amour”.

Nominalizări la premiul pentru imagine au primit Andrei Butică, pentru filmul „Ana, mon amour”, Oleg Mutu, pentru filmele „Perfect sănătos”, „Vara s-a sfârşit”, şi Pătru Păunescu,(in imagine) pentru filmele „Limba paternă”, „Portrete în pădure”;

La categoria Premiu pentru decor au fost nominalizaţi Andreea Popa, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”, Călin Papură, pentru filmul „Octav”, şi Alexandra Alma Ungureanu, pentru filmul „Perfect sănătos”, în timp ce Premiul pentru montaj va fi disputat de Cătălin Cristuţiu, pentru filmele „Breaking News” şi „6,9 pe scara Richter”, Dana Bunescu, pentru filmul „Ana, mon amour”, şi Ştefan Pârlog ,pentru filmul „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”.

Pentru premiul pentru interpretare feminină în rol secundar au intrat în competiţie Diana Spătărescu, pentru rolul Anca din filmul „Fixeur”(in imagine), Ana Ciontea, pentru rolul Maria din filmul „Mariţa”, şi Amalia Ciolan, pentru rolul Maria din filmul „Offstage”,
La categoria pentru interpretare masculină în rol secundar câştigătorul va fi ales dintre Ali Amir, pentru rolul Aid din filmul „Un pas în urma serafimilor”, Emanuel Pârvu, cu rolul Sandu din filmul „Aniversarea”, şi Adrian Văncică, pentru rolul din filmul „Ultima zi”(in imagine).

la categoria Premiu pentru coloană sonoră intră în concurs Mihai Orăşanu, pentru filmele „Portrete în pădure” şi „Lovesc, deci exist”, Frederic Thery, pentru filmul „Perfect sănătos”, şi Florin Tăbăcaru, pentru filmul „Breaking News”.