Zaman Romania

Noaptea Albă a Filmului Românesc..

Aproximativ 40 de filme de ficțiune și documentare de lung și scurtmetraj, în proiecții speciale sau în premieră și avanpremieră, vor putea fi văzute, vineri, la București și Cluj, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, ajunsă la ediția a VIII-a

Evenimentul se va desfășura în București la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema „Elvire Popesco”, Cinemateca Eforie, Cinema Gloria, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru și Grădina cu Filme. Simultan cu proiecțiile din București, în Cluj, la Cinema Victoria vor rula trei filme, începând cu ora 22,30.

La Cinema „Elvire Popesco” programul proiecțiilor începe cu „Perfect sănătos”, al cincilea lungmetraj al regizoarei Anca Damian, un thriller despre maturizarea care se produce în fața pierderii.

Tot la „Elvire Popesco” are loc premiera peliculei „Un pas în urma serafimilor”, debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu. Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. În rolurile principale pot fi văzuți actorii Ștefan Iancu și Vlad Ivanov.

Filmul — surpriză, avanpremieră, este programat pentru ora 23,00, iar publicul se va întâlni la finalul proiecției cu realizatorii.

După miezul nopții, de la 00,45, spectatorii vor putea vedea în avanpremieră lungmetrajul „Marița” (regia Cristi Eftime), un road-movie cu imaginea semnată de Luchian Ciobanu, avându-i în distribuție pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaș, Andrei Huțuleac, Bogdan Dumitrache și Ana Ciontea. Intrarea este liberă.

12 povești scurte din selecția TIFF se pot savura la Deschis Gastrobar, printre acestea regăsindu-se „Broken” (regia Alex Mironescu), „Date Night” (regia Stela Pelin), „Chers Amis” (regia Valeriu Andriuță) și „Farul” (regia Ionuț Gaga).

Grădina cu Filme Creart va găzdui cele două proiecții-tribut de anul acesta: „Pădureanca” (regia Nicolae Mărgineanu, 1986) și „100 de lei” (regia Mircea Săucan, 1973), în timp ce proiecția aniversară „California Dreamin (Nesfârșit)” va avea loc în aer liber la Cinema Muzeul Țăranului Român.În cadrul Nopții Albe a Filmul Românesc vor putea fi văzute și „Fixeur” — propunerea României la Oscar (Cinemateca Eforie), „Povestea Iubirii” — în prezența echipei (Cinema Muzeul Țăranului), „Țara Moartă” — cel mai nou documentar Radu Jude (J’ai Bistrot) și „Portrete în Pădure” (regia Dinu Tănase) — inspirat de romanul „Duminica Mironosițelor” (Unteatru).