Zaman Romania

“Nici o dovadă concretă”: Activistul Osman Kavala rămâne după gratii

Un tribunal din Istanbul a decis, pe 5 februarie, ca renumitul activist Osman Kavala să rămână după gratii, relatează Duvar English.

Kavala a participat la ședința de judecată a celei de 36-a instanțe penale din Istanbul printr-o conferință video, subliniind încă o dată că nu există „nici o dovadă concretă” care să justifice detenția sa preventivă.

„Este puțin probabil ca un observator imparțial care să evalueze în mod obiectiv evenimentele și faptele să nu-și dea seama că acuzațiile de spionaj aduse împotriva mea, lipsite de temei juridic și contravenind chiar definiției lor din lege, au fost destinate să respingă hotărârea CEDO solicitând eliberarea mea imediată ”, a declarat Kavala în timpul ședinței.

Kavala s-a referit, de asemenea, la decizia anterioară a instanței de apel din Istanbul de a inversa hotărârea de achitare în procesul Gezi Park, spunând că măsura „va servi pentru a menține pe ordinea de zi acuzațiile motivate politic cu privire la protestele Gezi”.

„De asemenea, va permite prelungirea duratei de viață a acuzațiilor de spionaj, care sunt pe cale să se prăbușească odată cu incapacitatea Curții  și, în consecință, reținerea mea continuă pe baza acestor acuzații”, a argumentat activistul.

Criticii spun că sistemul judiciar al Turciei a fost exploatat pentru a-i pedepsi pe cei care sunt percepuți drept adversari ai lui Erdogğn. 

Kavala se află în închisoare în Turcia de mai bine de trei ani,  fără să existe o  condamnare. Cazul său a fost criticat în întreaga lume și mai multe grupuri de pentru apărarea drepturilor omului  cer eliberarea sa imediată.

Imediat după ce a fost achitat în februarie 2020 de acuzații legate de proteste la nivel național în 2013, Kavala a fost arestat din nou sub acuzațiile legate de o lovitură de stat eșuată în 2016.

Kavala s-a adresat Curții Constituționale anul trecut spunând că detenția sa este ilegală și, prin urmare, i-a încălcat dreptul la libertate și securitate.

Însă, Adunarea Generală a Curții Constituționale din 29 decembrie 2020 a decis cu o marjă de 8-7 că detenția continuă a lui Kavala nu constituie o încălcare.