Zaman Romania

Moarte suspectă a unui tânăr kurd aflat în detenţia poliției turcești

Poliția turcă a declarat vineri că un oarecare domn M.A., în vârstă de 24 de ani, care a fost reținut la un punct de control de pe autostrada ce trece prin districtul Gazipașa din Antalya, s-a sinucis sărind pe o fereastră de la etajul 3 al clădirii Direcției Securității Locale.

Potrivit unui raport al agenției de știri pro-kurde Fırat, unitățile Güney din cadrul jandarmeriei din districtul Gazipașa au oprit un autobuz de pasageri provenind mai ales din sudul Anatoliei, a cărei populaţie este majoritar kurdă, la un punct de control de pe parcursul drumului. Cu acest prilej  M.A. a fost reținut după ce s-au verificat toate actele de identitate.

Murat Araç

M.A. a ajuns în instanță după ce jandarmeria a depus o plângere la procuratură. Mai târziu, a fost predat Direcției de Securitate din Alanya, secţia aparţinând poliției anti-terorism. M.A. a fost deferit Curţii  judecătoreşti de  la Direcția de Securitate a Districtului Gazipașa, poliția susținând că, ulterior,omul  ar fi  sărit pe o fereastră a etajului al treilea, la ora 18.00, ieri seara. Cadavrul lui MA a fost dus la institutul de medicină legală din Antalya pentru a se efectua o autopsie.

Statul turc are pe conştiinţă o lungă istorie de execuții suspecte care au avut loc în secțiile sale de poliție. Nu e de mirare, astfel, că există unele suspiciuni cum că M.A. ar fi fost executat ilegal, moartea sa fiind ulterior declarată drept sinucidere.

Centrul de Libertate din Stockholm (SCF) a raportat în cadrul unuia dintre studiile sale intitulat „Morţi suspecte și sinucideri în Turcia” că a avut loc în ultimul timp o creștere a numărului de decese suspecte din Turcia (de cele mai multe ori în închisorile și centrele de detenție, unde se ştie că maltratarea e la ordinea zilei). În majoritatea cazurilor, autoritățile au ajuns la concluzia că acestea au fost sinucideri, fără a fi desfăşurat în prealabil anchete independente, în conformitate cu exigenţele legale.

De asemenea, aceste decese suspecte s-au întâmplat dincolo de zidurile închisorii, pe fondul presiunii psihologice și a amenințărilor de închisoare iminentă și tortură, uneori ca urmare a eliberării suspecților sau chiar înainte de detenția propriu-zisă. SCF a indicat existenţa a  97 de cazuri de decese și sinucideri suspecte din Turcia, organizându-le într-o listă (pe care a postat-o pe 14 decembrie 2017, într-un format de bază de date aflată la dispoziţia oricui doreşte să caute).

SURSA:

Araç’s mother: ‘My son didn’t commit suicide, he was killed by police’

Pro-Kurdish HDP urges gov’t to clarify death of Murat Araç in Turkish police custody