Vulpescu la deschiderea Bookfest: Cultura – chestiune de zi cu zi; foarte importantă democratizarea accesului la cultură.
Cultura este o chestiune de zi cu zi și un festival de carte ajută la conștientizarea importanței lecturii, a afirmat, miercuri, ministrul Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu, la deschiderea celei de-a XII-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest.
El a amintit măsurile de relaxare fiscală adoptate în mandatul trecut de ministru al Culturii. „Îmi face deosebită plăcere să îmi reamintesc, aici eram, pe această scenă, în Sala Agora, în urmă cu doi ani, când eram de asemenea ministru și când am anunțat reducerea TVA la carte, inițiativă pe care am promovat-o, am promovat un amendament la Codul fiscal, care între timp a intrat în vigoare și de la 1 ianuarie 2016 TVA la carte în România și la tipărituri este de 5%, una din cele mai mici cote din Uniunea Europeană”, a spus ministrul.
„Eu cred că trebuie să încurajăm, în continuare, prin campanii de lectură aceste târguri. (…) Într-adevăr, democratizarea accesului la cultură e un lucru extrem de important și pe care ar trebui să-l facem. Relaxarea fiscală a fost un lucru important și s-a văzut în faptul că s-au vândut mai multe cărți. Dar rămân problemele care țin de difuzare, distribuție, cred că încurajarea unui sistem național de achiziții ar fi extrem de important. Sunt lucruri în programul de guvernare și, dacă nu erau, ele trebuie făcute pentru că țin de identitatea noastră, țin de farmecul literaturii noastre. Avem o obligație, avem o responsabilitate față de copiii care sunt, iată, din prima zi aici. Și îmi amintesc vorbele unui scriitor important: ‘Citiți, citiți, cititul vă face inteligenți și fericiți”, a încheiat ministrul Culturii.
Invitat de onoare la Bookfest 2017 este Suedia. Ambasadorul Anneli Lindahl Kenny a spus că motto-ul participării țării sale la salonul bucureștean este „Sweden: Creating Stories”, adăugând că „poveștile inspiră” iar prin împărtășirea lor oamenii se înțeleg unii pe alții.
Potrivit diplomatului, scopul principal participării Suediei la târg este să creeze „mai multe poduri” cu România.
„În variatele noastre evenimente, dorim să scoatem în evidență și să promovăm importanța educației, egalitatea de gen, incluziunea socială și diversitatea”, a spus Anneli Lindahl Kenny.
Ea a precizat că la Bookfest vor fi vernisate două expoziții suedeze, care promovează literatura pentru copii, respectiv genul Nordic Noir.
În ceea ce privește programele dedicate celor mici, oficialul suedez și-a exprimat satisfacția de a fi invitat la evenimente aproximativ 120 de micuți de la case de copii din București. „În weekend așteptăm multe familii de români cu copiii”, a transmis ambasadorul.
Consilierul prezidențial Sergiu Nistor, care a conferit, pentru a doua oară consecutiv, Înaltul Patronaj al Președintelui României pentru Salonul Internațional de Carte Bookfest, a remarcat că târgul a devenit „un serviciu public, un bun public”, iar invitații de onoare au devenit, prin intermediul impactului social al evenimentului, „invitații de onoare ai României”. (Sursa Agerpres)