Zaman Romania

MIGRANȚII: O PROBLEMĂ CONTINUĂ PENTRU UE ȘI POLITICA SA

Despre chestiunea migratorie şi despre găsirea de soluţii pe termen lung.

Comisia Europeană a transmis vineri că ameninţările „nu duc nicăieri”, ca răspuns la un ultimatum al unui vicepremier italian, Luigi Di Maio, privind repartizarea migranţilor blocaţi într-un port din Italia, relatează AFP.

„În Europa, ameninţările nu servesc la nimic şi nu duc nicăieri”, a reacţionat un purtător de cuvânt, Alexander Winterstein, în conferinţa de presă zilnică de la Comisia Europeană.”Comentariile puţin constructive nu ajută şi nu ne apropie de o soluţie”, a mai subliniat el.Purtătorul de cuvânt a refuzat totuşi să comenteze direct ameninţările lui Di Maio, preferând să răspund prin observaţii „de natură generală”.

Luigi Di Maio, care este de asemenea liderul Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem), a dat un ultimatum până în această vineri Uniunii Europene să găsească o soluţie privind repartizarea spre alte state membre a celor circa 170 de migranţi care sunt în prezenţi blocaţi pe nava Diciotti în portul Catania (Sicilia).

„Aşa cum am explicat în ultimele zile, Comisia a lucrat şi continuă să lucreze intens pentru rezolvarea situaţiei”, a adăugat el.

„Prin urmare, găsirea unei soluţii pentru persoanele aflate la bord este prioritatea noastră. Este un lucru asupra căruia noi ne concentrăm şi, credem noi, ar trebui să se concentreze toată lumea”, a mai declarat Winterstein.

Luigi Di Maio, care este de asemenea liderul Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem), a dat un ultimatum până în această vineri Uniunii Europene să găsească o soluţie privind repartizarea spre alte state membre a celor circa 170 de migranţi care sunt în prezenţi blocaţi pe nava Diciotti în portul Catania (Sicilia).

El a ameninţat că va refuza să plătească cele „20 de miliarde de euro” reprezentând contribuţia Italiei la bugetul UE.

Comisia Europeană a reunit înalţi funcţionari din 12 state membre pentru a discuta, informal, despre chestiunea migratorie şi despre găsirea de soluţii pe termen lung.Bruxellesul a acceptat de altfel să coordoneze eforturile pentru găsirea unei soluţii la primirea migranţilor blocaţi pe nave în mai multe ocazii, insistând că statele membre trebuie să-şi asume angajamente.

Comisia Europeană a reunit înalţi funcţionari din 12 state membre pentru a discuta, informal, despre chestiunea migratorie şi despre găsirea de soluţii pe termen lung.

Niciodată un stat membru nu a refuzat să achite contribuţia, obligaţie înscrisă în tratatele UE, a spus Alexandre Winterstein.

Tot vineri, un senator al Partidului Democrat din Italia, aflat în opoziţie, a spus că are informaţii conform cărora migranţii de la bordul navei au intrat în greva foamei, pentru că nu li se permite debarcarea.