Zaman Romania

Meșteșuguri populare la Muzeul Țării Crișurilor

În jur de 150 de meşteri populari din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării, dar şi din străinătate, vor participa, în perioada 20 – 22 iulie, la Târgul Meşterilor Populari, ce va avea loc în Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 20 iulie, la ora 19, dar târgul va fi practic deschis de vineri de la ora 11.

Meşterii populari vor veni din diferite zone ale ţării, Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Bihor, dar şi din Ungaria, Serbia, Camerun şi Republica Moldova.

Ei vor expune obiecte din ceramică, obiecte de fier, lemn, papură şi împletituri din nuiele, piese textile, port popular tradiţional, podoabe, pictură naivă, icoane pe sticlă, ouă încondeiate, sticlă, măşti, jucării din lemn şi dulciuri tradiţionale.

Vor fi prezente cu standuri şi asociaţiile unde activează copii cu dizabilităţi: „Down”, Centrul de Zi „Iedera”, „Wilhelmina”, „Alsterdorf”, toate din Oradea.
În fiecare seară vor avea loc spectacole de muzică populară cu ansambluri folclorice ce vor întregi manifestarea culturală.

Fiind o ediţie jubiliară, a 25-a, vor fi premiaţi meşterii care au fost fideli târgului timp de 25 de ani.