Pe 10 martie, Tribunalul Turciei a organizat un webinar pentru a discuta starea de independență judiciară și accesul la justiție în Turcia. Seminarul web a fost ca un summit al unor personalități de renume mondial în zona sistemului judiciar. Printre aceștia s-au numărat Diego Garcia Sayan, raportor special al ONU pentru independența judecătorilor și avocaților, Jose Igreja Matos, președintele Asociației Europene a Judecătorilor și Filipe Marques, președintele Judecătorilor europeni pentru democrație și libertate (MEDEL).
Seminarul s-a bazat pe un nou raport privind „Independența judiciară și accesul la justiție în Turcia.” Raportul împărtășește fapte, în special acțiunile autorităților publice, care au avut loc în Turcia din 2010, în ceea ce privește rolul sistemului judiciar turc, cu un accent special pe declinul dramatic al independenței sistemului judiciar după încercarea de lovitură de stat eșuată din iulie 2016.
Lăsând la o parte conținutul raportului și cele spuse de cele mai proeminente și competente , e clar că importă pentru articolul de față și opiniile martorilor. Este o umilă încercare de a zdruncina confortul UE și al Consiliului Europei, în ignoranța acestora privind catastrofa care se desfășoară în Turcia. În această mărturie, încerc să împărtășesc sentimentul că mă trezesc într-o o distopie kafkiană.
Exact la asta mă refer când spun : „m-am culcat un judecător și am trezit un terorist”. Într-adevăr, exact așa mi s-a întâmplat mie și altor mii de colegi în urma putciului eșuat.
40.000 de dolari pentru libertate
Voi împărtășii câteva povești ale colegilor mei. Pentru că am reușit să cumpăr libertatea mea și a copiilor mei plătind 40.000 de dolari contrabandiștilor și am luxul să vorbesc. Acest lux, în opinia mea, aduce responsabilitatea de a denunța ilegalitățile și persecuțiile suportate pentru de a se reduce la tăcere fiecare disident din Turcia, nu numai printre colegii mei persecutați, ci și în toate segmentele societății.
Cu toate acestea, pentru a respecta contextul raportului și al webinarului, a trebuit să mă concentrez pe amintirea judecătorilor și avocaților care au murit în închisoare, pe drumul lor de a fugi pentru a deveni refugiați, sau a grevelor foamei de după 2016.
Printre judecătorii care au fost găsiți morți în celulele lor de izolare s-au numărat Teoman Gökçe și Seyfettin Yiğit. Poate că nu vom putea afla niciodată cum au murit cu adevărat. Mehmet Tosun a fost un alt judecător care a murit într-un spital după ce a fost eliberat din închisoare.
Judecător arestat după operația pe creier
Povestea lui Mustafa Erdoğan este deosebit de emoționantă. El a fost membru al înaltei instanțe când a fost arestat sub acuzații false și nefondate. A fost arestat într-un spital, imediat după o operație gravă pe creier. În urma deciziei de arestare, el și-a petrecut ultimele șase luni în secția de arestați a spitalului fără să i se permită nicio vizită de familie. Numai după coma în care a intrat a fost eliberat, pe hârtie. Dar a rămas în același spital într-o stare inconștientă până când a murit în a patra zi a „libertății” sale.
Doi copii morți în apele Egeei
Fatma și Nasir Ișık au fost printre alți colegi,la a căror suferință am fost martori. După ce au fost concediați din slujbele lor, etichetați drept teroriști, în fața unei condamnări cu mulți ani de închisoare și a pașapoartelor anulate, nu au avut altă opțiune decât să fugă de țara lor iubită într-o barcă de cauciuc în Marea Egee.
Din păcate, când barca de cauciuc în care au fost băgați de contrabandiști s-a scufundat, cei doi copii ai lor, Mahir de trei ani și Ibrahim de trei luni s-au înecat în apele reci și întunecate ale Mării Egee pe 27 septembrie 2019.
Permiteți-mi să pun întrebarea pe care am pus-o în timpul webinarului, în ce circumstanțe își pune o mamă copiii într-o barcă de cauciuc în mijlocul mării într-o noapte de toamnă? Faimoasa fotografie a acestui cuplu tânăr, dar devastat, lângă mormintele minuscule ale bebelușilor lor de pe insula Chios din Grecia, spune multe. O tânără mamă și un tată plâng pe mormintele copiilor lor recent îngropați, o lopată folosită de un tată pentru cea mai grea sarcină din lume și țărmurile Turciei cu greu văzute la orizontul estic …
”Drepturile omului erau mai importante decât pâinea”
Când vine vorba de povestea lui Ebru Timtik, vedeți un exemplu rar de dăruire și luptă pentru drepturile cuiva chiar și în cele mai dificile și fără speranță situații. Timtik era avocat la vârsta de 42 de ani. Era membru activ al Cabinetului de Avocatură al Poporului (Halkın Hukuk Burosu), un prieten coleg al lui Selçuk Kozağaçlı, care este încă în închisoare pentru apărarea drepturilor altora, așa cum ar trebui să facă un avocat.
În zilele în care a început greva foamei pentru a protesta împotriva arbitrariului prin rezistența sa, Timtik era conștientă că corpul uman nu poate supraviețui mult timp fără hrană. Dar pentru ea, libertatea și drepturile omului erau mai importante decât pâinea. În cele din urmă, a murit în ziua a 238-a a grevei foamei în secția de arestați a unui spital. S-a sacrificat pentru ceva despre care trebuie să strigăm cu toții – drepturile omului și demnitatea.
Deci, toți acești oameni, împreună cu sute sau poate mii de alții merită să fie amintiți și onorați prin acțiuni. În caz contrar, ar însemna că ne aliniem efectiv cu persecutorii, nu cu cei persecutați.
Editorial scris de Yavuz Aydin pentru ahval.news
Ce s-a întâmplat?
Pe 15 iulie 2016 a avut loc tentativă de lovitură de stat eșuată din Turcia. Guvernul turc condus de președintele turc, Reccep Tayip Erdogan îl acuză pe clericul turc, autoexilat în SUA, Fethullah Gulen pentru orchestrarea puciului.
Cu toate că Gulen a negat orice acuzație, guvernul turc a impus o campanie de represiune asupra adepților Mișcării Gulen.
Astfel, aproximativ 500.000 de persoane au fost supuse urmăririi penale după puciul eșuat, potrivit Ministerului Justiției, iar peste 30.000 de adepți Gülen se află după gratii.
Peste 150.000 de cetățeni turci au fost concediați după puciul eșuat din 2016, majoritatea fiind funcționari publici din sistemul educațional sau juridic .