Zaman Romania

Martin Schulz: Nu va exista un menu „a la carte” pentru Marea Britanie în negocierile privind Brexit

„Refuz să îmi imaginez o Europă în care tirurile și fondurile de investiții pot trece liber granițele, însă nu și cetățenii. Nu pot accepta nicio ierarhie între aceste patru libertăți”

 

Marii Britanii nu i se va permite să aleagă „dintr-un menu ‘a la carte'” de acorduri atunci când va negocia ieșirea din Uniunea Europeană, a declarat vineri președintele Parlamentului European, Martin Schulz, potrivit DPA. Orice altă înțelegere în afara apartenenței depline la UE „necesită în mod necesar schimburi în contrapartidă” și „nu va exista un menu ‘a la carte'” pentru Marea Britanie, a afirmat Schulz într-un discurs susținut la London School of Economics.

Cele 27 de state membre ale UE rămase au convenit să se întâlnească la 3 februarie în Malta pentru a discuta despre viitorul blocului comunitar fără Marea Britanie, au declarat joi seară diplomați de la Bruxelles. Marea Britanie și alte state din UE „vor să scoată tot ce e mai bun din această mână de cărți de joc nefericită” după votul britanicilor de a ieși din UE, a spus Schulz. El a avut joi seară o întrevedere cu premierul britanic Theresa May.

Președintele legislativului comunitar a declarat că vede „o majoritate clară în Parlamentul European care insistă ca libertățile fundamentale să fie inseparabile, adică să nu existe libertatea bunurilor, capitalului și serviciilor fără libertatea de mișcare a persoanelor”.

„Refuz să îmi imaginez o Europă în care tirurile și fondurile de investiții pot trece liber granițele, însă nu și cetățenii. Nu pot accepta nicio ierarhie între aceste patru libertăți”, a mai spus el.

Schulz și-a reiterat convingerea că Marea Britanie ar trebui să activeze Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona — care stabilește regulile pentru un proces de negocieri de doi ani în vederea ieșirii din UE — cât mai repede posibil. May a spus că nu va activa Articolul 50 în acest an, dar că ar urma să o facă în 2017. La referendumul de la 23 iunie, britanicii au votat, cu o majoritate strânsă, pentru ieșirea din Uniunea Europeană.