Zaman Romania

Marele Război în cântece de cătănie (Mureş)

Cântece din Primul Război Mondial, interpretate de horitori în proiectul „Mureșeni în tranșeele Marelui Război”

Doi horitori din Ceanu Mare, județul Cluj, au prezentat marți la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș un repertoriu de cântece din Primul Război Mondial, în cadrul evenimentului ‘Marele Război în cântecul de cătănie’, parte a proiectului „Mureșeni în tranșeele Marelui Război”. Horitorii Marișca Poponeț și Iacob Morar au interpretat cântece de cătănie, așa cum se cântau în Primul Război Mondial, iar numeroșii participanți au interacționat cu echipa de etnologi și istorici a proiectului dedicat cercetării Primului Război Mondial desfășurat pe teritoriul județului Mureș și vecinătăți.

Participanții la evenimentul ‘Marele Război în cântecul de cătănie’ au fost introduși în problematica acestui gen folcloristic printr-o expunere teoretică realizată de cercetătorul științific muzicolog Mircea Cîmpeanu, din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Mircea Cîmpeanu a scos în evidență importanța acestui gen folcloristic în sublinierea identității culturale, în transmiterea către auditoriu a trăirilor, sentimentelor, stărilor emoționale de dor și înstrăinare, de teamă, durere, credință și speranță prin care treceau familia și comunitatea în momentele triste marcate de război.

Manifestarea este parte a proiectului ‘Mureșeni în tranșeele Marelui Război’ al Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș, un proiect de cercetare multidisciplinară a Primul Război Mondial în arealul județului Mureș, care are ca obiectiv prelucrarea științifică a valorilor istorice colectate, care vor face obiectul unei expoziții dedicate Centenarului Unirii.