Zaman Romania

Maramureş: Obiceiuri româneşti străvechi, tradiţii. Oficialităţi prezente la sărbători.

Locuitorii municipiului Baia Mare, turiştii, dar şi invitaţii au avut posibilitatea să admire obiceiurile şi tradiţiile de Crăciun din cele trei zone etnofolclorice a judeţului Maramureş, dar să şi guste din preparatele tradiţionale special aduse pentru invitaţi.Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a declarat că evenimentul a prins amploare în timp şi promovează respectul pentru tradiţiile de Crăciun, dar reprezintă şi o moştenire pentru generaţiile următoare.

„E un eveniment care a crescut în amploare de la un an la altul, inclusiv în alte localităţi din judeţ, iar de-a lungul anilor, oameni şi primării ni s-au alăturat pentru a petrece un Crăciun minunat (…) În ultimele zile am fost colindaţi de peste 1.000 de copii din toate părţile judeţului, anunţând sosirea sărbătorii Crăciunului. Mi-aş dori ca la anul să avem şi mai mulţi colindători, dar şi turişti pentru a vedea ceea ce e mai frumos în Maramureşti: tradiţiile, obiceiurile şi colindele noastre. Tradiţiile nu trebuie să moară, tradiţiile trebuie să le păstrăm vii din generaţia aceasta pentru generaţia care urmează”, a spus Gabriel Zetea.

„Sunt onorat să reprezint Ministerul Turismului la acest eveniment la care suntem şi parteneri a spus Gabriel Zetea. (…)

„Mă bucur, că sunt maramureşan, că am venit acasă şi sunt alături de dumneavoastră. Cu toţii ne dorim să petrecem sărbătorile de iarnă acasă, alături de familie şi prieteni. Şi sunt un norocos că acasă pentru mine înseamnă Maramureş. Maramureşul e un loc cu un cadru natural extraordinar, oameni care sunt bune gazde, purtători ai tradiţiilor ancestrale, oameni care pot sta cu fruntea sus înaintea oricui”, a spus Bogdan Tomoiagă, în faţa celor adunaţi în incinta Muzeului Satului.

După deschiderea oficială, invitaţii au trecut pe la fiecare casă din muzeu, special gătită de sărbătoare unde s-a putut gusta pe îndelete din preparatele din carne de porc, cârnaţi, caltaboşi, jumări, şuncă, cozonaci şi pâine de casă, iar un vin cald sau un pahar de pălincă au fost suficiente pentru a încălzi atmosfera de sărbătoare.

Pe parcursul orelor petrecute la Muzeul Satului, turiştii au avut ocazia să asculte colinde cunoscute sau mai puţin cunoscute din zona Maramureşului şi să asiste la teatrul popular de Crăciun, cunoscut sub numele de Viflaim.

Alături de turişti şi localnici au mai fost prezenţi la „Crăciun în Maramureş” prefectul judeţului, Vasile Moldovan, ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea, secretarul de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului, Cosmin Butuza, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, parlamentari şi primari din judeţ care s-au implicat în organizarea evenimentului.