Zaman Romania

Lotul olimpic de fizică al României este compus, integral, din elevi de la un liceu privat

Lotul olimpic de fizică al României a obținut rezultate remarcabile la a 50-a ediție a Olimpiadei Internaţionale de Fizică: patru medalii de argint și o medalie de bronz, anunță Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.

Ariana Dalia Vlad, Iosif Theodor, Ionel Emilian Chiosa și Ștefan Dolteanu au fost medaliați cu argint, iar Sabina Drăgoi a intrat în posesia medaliei de bronz.

Ionel Emilian Chiosa a primit și premiul special Best Creative Solution.

Toți componenții lotului sunt elevi ai Liceului Internațional de Informatică din București, unitate de învățământ privat.

Delegaţia României a fost coordonată și însoțită de profesorii Delia Davidescu (Liceul Internaţional de Informatică din Capitală), Adrian Dafinei și Virgil Băran (Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti). La întoarcerea în țară, echipa va fi întâmpinată și felicitată de către reprezentanții Ministerului Educației Naționale.

Ediţia din acest an a Olimpiadei Internaţionale de Fizică s-a desfăşurat la Tel Aviv (Israel), în perioada 7-15 iulie, și a reunit peste 380 de concurenţi din 82 de ţări.

Competiția a constat în susținerea a două probe (una teoretică și una experimentală) cu durata de 5 ore fiecare. Un concurent poate obține un scor maxim de 50 de puncte (30 de puncte la proba teoretică și 20 la proba experimentală).

Prima Olimpiadă Internaţională de Fizică s-a desfășurat în 1967, la Varșovia (Polonia), cu participarea a 5 țări, inclusiv România. Țara noastră a găzduit competiția de două ori (1972 și 1983).

Liceul Teoretic Internațional de Informatică București a fost înființat în anul 1995 de către Lumina Instituții de Învățământ; aceasta este o instituție de învățământ privată, acreditată de către Ministerul Educației și care urmează curicula națională de învățământ. 

În momentul acreditării s-a constatat respectarea la un înalt nivel de către personalul școlii a cerințelor din standardele de acreditare pe domenii și funcții manageriale: curricula, resurse umane, resurse materiale, managementul clasei, proiecte și programe, parteneriate, imagine. O atenție deosebită este acordată studiului limbilor străine; elevii învățând Limba Engleză, Limba Turcă, Limba Franceză și Limba Germană. Urmând curicula națională de învățământ, la sfărșitul gimnaziului și liceului, elevii susțin examenele de Evaluare Națională, respectiv Bacalaureat, beneficiind de pregătire suplimentară din partea școlii, adecvată susținerii testărilor. Procesul instructiv-educativ se desfașoară conform programei prevăzute de MEN, folosindu-se tehnici moderne de predare și materiale didactice performante.

SURSA: https://www.educatieprivata.ro/lotul-de-fizica-liceu-privat/