Zaman Romania

LOGISTICA PENTRU PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI LA CONSILIUL UE

Bugetul estimat pentru preşedinţia României la Consiliul UE este între 60 şi 80 de milioane de euro, a anunţat, miercuri, Daniel Goşea, director general al Unităţii pentru Pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE (UPP UE), în cadrul unui briefing dedicat preşedinţiei pe care ţara noastră o va prelua la începutul anului viitor.

El a afirmat că a fost realizată o „cartografiere a resurselor locale în ceea ce priveşte asigurarea spaţiilor pentru aceste reuniuni”.

„Pentru toate reuniunile din Bucureşti vă pot spune că avem deja asigurate serviciile de cazare”, a mai spus Goşea.

Acesta a detaliat şi modalitatea de transport pentru cei ce vor participa la evenimentele din România legate de preşedinţia Consiliului UE. „Vorbim de SPP şi de Ministerul Afacerilor Interne cu care am definit modalitatea de transport, coloanele, formatul coloanelor, traseele în Bucureşti şi vă pot spune că acelaşi lucru l-am făcut şi pentru Sibiu”, a afirmat Goşea.

Legat de bugetul preşedinţiei române, Goşea a prezentat cifre, comparativ cu state care au exercitat anterior preşedinţia Consiliului UE. „Noi încercăm să facem un balans între oportunitatea de promovare şi folosirea eficientă şi raţională a banului public, drept pentru care ne-am decis să alocăm un buget comparabil cu cel alocat de state cu care ne putem compara ca şi putere economică (…) drept pentru care vrem să alocăm un buget între 60 şi 80 de milioane de euro”, a afirmat el.