Musulmanii din România au celebrat vineri, 01 septembrie 2017, Kurban Bayram -Sărbătoarea Sacrificiului- Eid al Adha, unul dintre cele mai importante evenimente religioase cu semnificaţie comemorativă din religia islamică.
Sărbătoarea Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu Ismael şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate.
Potrivit Coranului, pentru a-şi exprima credinţa necondiţionată şi supunerea faţă de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-şi sacrifice fiul, pe Ismael, dar Creatorul, văzându-i determinarea şi neclintita credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel, lama cuţitului taie gâtul animalului şi nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului.