Gülen, care a primit luni mai mulți jurnaliști între care și pe cei de la AFP, în apartamentul său din complexul Saylorsburg, în Pennsylvania (est), unde domiciliază din 1999, părea mai degrabă obosit. La cei 75 de ani, deși spune că ar avea 77, Fethullah Gülen se confruntă cu grave probleme cardiovasculare și diabet, potrivit anturajului său, și asigură că nu și-a părăsit aproape deloc domiciliul în ultimii doi ani. El a negat din nou implicarea sa în tentativa de lovitură de stat din Turcia, soldată cu cel puțin 308 morți între care 100 de rebeli, în declarații traduse în engleză de un interpret.
„Am fost întotdeauna împotriva intervenției militarilor în politica internă”, asigură Gülen, condamnând această tentativă de puci, pe care o consideră o „trădare a națiunii turce”.
În opinia sa, desfășurarea acestei tentative ridică întrebări în special asupra eventualului rol jucat de guvern. „Aveți informații din presă care arată că membri ai partidului de la putere (în Turcia) erau la curent cu tentativa cu opt, zece sau chiar 14 ore înainte de a se produce ea,” argumentează el.
„Această lovitură de stat eșuată, oricine ar fi autorii sau instigatorii ei, întărește” poziția președintelui și a susținătorilor săi, conchide acesta.
Ex-aliat, devenit opozant al președintelui Recep Tayyip Erdogan, Fethullah Gülen își exprimă preocuparea față de consecințele consolidării puterii liderului turc în urma eșecului loviturii de stat.
Gülen amintește apeluri lansate, potrivit lui, de susținători ai președintelui Erdogan de a-i ataca pe simpatizanții Hizmet, mișcarea inspirată de el.
„Într-un peisaj ca acela, nu mai este posibil să se vorbească despre democrație, nici de Constituție, despre o formă de guvernare republicană”, estimează opozantul. „Acest regim seamănă mai degrabă cu un clan sau cu un guvern tribal”, a spus el. „Istoria ne învață că dictatorii pot accede la putere cu sprijinul unui mare număr de oameni”, mai spune el, evocându-i pe Adolf Hitler, Saddam Hussein și Gamal Abdel Nasser.
Întrebat ce părere are despre eventuala sa extrădare, cerută de președintele Erdogan, el a asigurat că „nu are neliniști” față de o tentativă pe care o consideră sortită eșecului.
Întrebat de CNN, președintele Erdogan asigurase că Ankara va prezenta peste puțin timp Washingtonului o cerere formală, în virtutea unui „acord reciproc de extrădare a infractorilor”.
Fethullah Gülen amintește că guvernul turc a încercat deja, fără succes, să obțină extrădarea sa după declanșarea scandalului de corupție care a afectat Turcia în 2013 și a antrenat demisia a trei miniștri.
SUA sunt un „stat de drept”, a explicat predicatorul. „Dreptul este mai presus de orice aici. Nu cred că acest guvern va da atenție la ceva care nu se bazează pe drept”, a spus el.
Secretarul de stat american John Kerry a declarat luni că o extrădare a lui Fethullah Gülen nu poate fi luată în considerare în absența probelor și că revine autorităților turce sarcina de a le furniza.
Chiar dacă cererea de extrădare va avea succes, opozantul se declară liniștit: „Voi muri într-o zi. Dacă aceasta va fi în patul meu sau în închisoare puțin îmi pasă”.
Însă dacă el nu se îngrijorează pentru propria soartă, se declară în schimb preocupat de cea a relațiilor între Turcia și SUA. El amintește că trupe turcești s-au bătut alături de armata americană în timpul Războiului Coreii și că cele două națiuni colaborează de decenii în cadrul NATO căreia Turcia i s-a alăturat în 1952.
„Dacă va trebui să părăsească NATO, Turcia se va confrunta cu o multitudine de probleme. Ea s-ar evapora. Ar fi terminată”, avertizează el. AGERPRES