Zaman Romania

Într-o Turcie cu sute de mii de oameni în închisori, pe motive discutabile, Erdogan face apel la unitatea turcilor

Grav deşirată şi afectată de nerespectarea în serie a drepturilor omului, Turcia a început picajul din punct de vedere economic. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că turcii trebuie să rămână uniţi pentru a contracara atacurile împotriva economiei ţării, în primele sale declaraţii cu privire la criza lirei turceşti din ultimele zile, relatează dpa.

„Aşa cum rezistăm atacurilor împotriva economiei turceşti astăzi, cea mai mare garanţie a noastră este angajamentul şi determinarea fiecărui cetăţean de a proteja independenţa, naţiunea şi viitorul ţării”, a declarat Erdogan într-un comunicat publicat pe site-ul preşedinţiei.

El a subliniat necesitatea „unităţii şi a solidarităţii împotriva atacurilor asupra independenţei economice şi politice” a Turciei, referindu-se de asemenea la „eroismul” cetăţenilor turci în faţa puciului eşuat din iulie 2016.

RĂZBOI ECONOMIC DECLARAT TURCIA VERSUS SUA

Erdogan a declarat săptămâna trecută că Turcia nu va ceda în faţa ameninţărilor, referindu-se la tensiunile dintre Ankara şi Washington provocate de refuzul autorităţilor turce de a-l elibera pe pastorul american Andrew Brunson şi al căror ultim efect a fost scăderea ratingului Turciei de către două mari agenţii de evaluare financiară.

SUA au impus în această lună sancţiuni împotriva a doi oficiali de rang înalt din cabinetul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi au dublat taxele vamale pe oţelul şi aluminiul importate din Turcia, încercând astfel să determine autorităţile de la Ankara să-l elibereze pe pastorul Brunson, aflat în arest la domiciliu în Turcia şi acuzat de justiţia acestei ţări de sprijinirea puciului eşuat din urmă cu doi ani.Pe lângă tensiunile provocate în relaţia cu Washingtonul, aceste sancţiuni au accentuat devalorizarea lirei turceşti, care s-a depreciat cu 40% de la începutul anului.

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a decis ca represalii boicotarea produselor electronice din Statele Unite şi creşterea taxelor vamale la unele produse importate din această ţară

http://french.china.org.cn/foreign/txt/2018-08/25/content_60254555.htm