Zaman Romania

Meciul Fenerbahce – Beşiktaş, din Cupa Turciei, suspendat după ce Şenol Guneş a fost lovit în cap cu un obiect aruncat din tribună

Scene incredibile la derby-ul dintre Fenerbahce şi Beşiktaş, din semifinalele Cupei Turciei. Meciul a fost suspendat, după mai puţin de o oră de joc, din cauza incidentelor produse de fanii lui Fenerbahce.

Meciul Fenerbahce – Beşiktaş, contând pentru manşa secundă a semifinalelor Cupei Turciei, a fost suspendat, joi seară, după ce tehnicianul oaspeţilor, Şenol Guneş, a fost lovit în cap cu un obiect aruncat de un suporter, potrivit news.ro.

Meciul a fost oprit în minutul 58, la scorul de 0-0.

Potrivit presei din Turcia, Şenol Guneş încerca să îl calmezepe portarul Tolga Zengin, care se certa cu fanii echipei Fenerbahce în zona băncii de rezerve, în momentul în care tehnicianul a fost lovit în cap cu un obiect aruncat din tribună. Guneş s-a prăbuşit pe gazon, iar momentul a fost urmat de o busculadă în zonă.

Jucătorii echipei Beşiktaş au plecat la vestiare, iar cei de la Fenerbahce au rămas pe teren aproximativ jumătate de oră, până când s-a decis că jocul nu va continua.

Potrivit Hurriyet, fotbalistul Mustafa Pektemek, extrem de nervos după ce Guneş a fost rănit la cap, l-a atacat pe un suporter care aruncase cu obiecte şi a fost coborât din tribună.

Şenol Guneş a suferit o tăietură la cap şi i s-au aplicat cinci puncte de sutură.

În tur, pe terenul echipei Beşiktaş, scorul a fost 2-2.