„Din ce în ce mai multe state blochează accesul observatorilor ONU pentru drepturile omului (comisar ONU) „
‘Aceste state îmi pot închide biroul — dar nu ne vor închide gura; nici nu ne vor orbi’
Din ce în ce mai multe guverne resping accesul observatorilor ONU pentru drepturile omului susținând că nimeni nu ar trebui să se amestece în treburile lor interne, a declarat marți Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra’ad al-Hussein.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a menționat un număr de țări, între care Turcia, China și Filipine, pentru că au încercat să întârzie sau să blocheze accesul unor organizații pentru apărarea drepturilor omului.
‘Aceste state îmi pot închide biroul — dar nu ne vor închide gura; nici nu ne vor orbi’, a declarat Zeid, la sesiunea anuală din septembrie a Consiliului ONU pentru drepturile omului de la Geneva.
Zeid a criticat Turcia pentru că a refuzat monitorizarea în regiunile kurde cu tulburări
‘Dimpotrivă, eforturile de a diminua sau refuza un control legitim ridică o întrebare evidentă: Ce anume ascundeți de noi?, a întrebat diplomatul ONU de origine iordaniană.
Zeid a criticat Turcia pentru că a refuzat monitorizarea în regiunile kurde cu tulburări și a menționat că Beijingul poartă discuții cu biroul său de 11 ani în legătură cu o misiune a ONU.
Responsabilul ONU a cerut accesul în Filipine, unde sute de infractori suspectați de trafic cu droguri au fost uciși în cadrul războiului declarat drogurilor de președintele filipinez Rodrigo Duterte. Zeid Ra’ad al-Hussein a subliniat de asemenea refuzul administrației americane de a investiga cazuri grave de încălcări ale drepturilor omului în centrul de detenție de la Guantanamo.