Scriitorul Laurian Stănchescu ne destăinuie mobilul scrierii şi publicării unei noi cărţi dedicate celui care rămâne geniul Poporului Român: Mihai Eminescu. Ea se numeşte: „Mihai Eminescu, un Dumnezeu rănit” şi se adaugă unui lung şir de biografii şi evocări dedicate poetului. Acest fapt demonstrează perenitatea operei poetului nostru naţional dar şi responsabilitatea generaţiilor literare care se succed. Iată confesiunea scriitorului:
„Am așteptat 30 de ani să public o asemenea carte, mi-a fost teamă că Mihai Eminescu va fi sfărâmat din nou din dimensiunea sa stelară, cosmică de unde descinde. Cartea arată divinitatea umană a geniului eminescian, dar și paradoxul sfărâmării în această „captivitate”. Vă imaginați un zeu pus în lanțuri de… oameni? Înfometat, bătut, umilit și ucis? Asta a fost viața preazilnică a lui Mihai Eminescu. Denunț aceste lucruri și mi le asum.
„Mihai Eminescu, un Dumnezeu rănit”, arată suferința spirituală și fizică a geniului lui Mihai Eminescu, supliciul la care a fost supus, iar în final eliminarea sa brutală (culminând cu dispariția fizică) din societate și din presă. Nu cred că cititorul este pregătit pentru o confruntare cu un Eminescu bătut cu frânghii ude la Mânăstirea Neamț, arestat și trimis acolo forțat, persecutat, umilit și desconsiderat. Este o carte care schimbă fundamental ideea despre tragismul și destinul geniului. Mihai Eminescu a murit de foame (a cerut un pahar cu lapte cu câteva clipe înainte de a muri) și s-a stins închis și sechestrat într-o celulă de spital. Pot spune și eu ca Ciprian Porumbescu: „De-acum pot muri, am cântat întregii Dacii”! Cum i-a cântat și Mihai Eminescu… Să mori pentru Mihai Eminescu, „nu credeam să-nvăț a muri vreodată”! ”