Ambasada României la Zagreb și Institutul Cultural Român de la Viena marchează împlinirea a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țara noastră și Republica Croația, printr-un concert susținut de maestrul Gheorghe Zamfir. Potrivit unui comunicat al ICR transmis vineri AGERPRES, evenimentul va avea loc luni, la ora 20,00, în Sala de Concerte ”Vatroslav Lisinski” din capitala Croației.
„La concert, la care sunt așteptați peste 2.000 de spectatori, vor lua parte înalți oficiali croați, reprezentanți ai mediilor politice, economice, culturale, academice, diplomatice și numeroși membri ai comunității române din Croația. Gheorghe Zamfir, alături de taraful ‘Frații Cazanoi’ (Cezar Cazanoi — flaut, Anatol Cazanoi — țambal, Iulian Cazanoi — vioară, Adrian Sîrbu — vioară și Oleg Lașcu — contrabas), va prezenta publicului un program alcătuit din lucrări din folclorul românesc, precum și din repertoriul internațional”. icr