,,Acum o să jucăm un joc împreună. Când o să întreb ,,cine este locotenent?”, locotenenții să se ridice în picioare și să strige ,, eu sunt un copil de târfă”. Când o să întreb ,,cine este subofițer”, subofițerii să se ridice în picioare și să strige ,, eu sunt un copil de târfă”… Acum să începem. Cine este locotenent?
Aceste cuvinte aparțin unui comisar al Departamentului de Poliție din Ankara.
Acest ,,joc” se petrece într-o sală de sport, după puciul eșuat din 15 Iulie odată cu începerea arestărilor în masă.
Conform martorilor civili care se aflau sub arest în sală, nimeni nu a participat la ,,jocul” comisarului. Pentru că nu au participat la acest joc, locotenenții și subofițerii reținuți au fost loviți cu lovituri puternice în față, urmate cu înjurături.
În sala de sport se afla și generalul, Akın Öztürk, actorul principal , despre care se pretinde că ar fi fost în spatele acestui puci.
După cele menționate, o să povestesc cele spuse de cei doi martori cu care am putut să stau de vorbă.
,, Pe persoanele care erau îmbrăcate în uniforme de armată i-au dezbrăcat până la lenjeria intimă. Akın Öztürk, a fost dezbrăcat complet. Polițiștii îl băteau fără să se oprească. În sala de sport se aflau sute de soldați cu vârste diferite. Toți din sală era obligată să vadă tortura prin care trecea generalul Ozturk. Când polițiștii oboseau, tortura era preluată de soldați angajați. Acești soldați erau persoane diferite, aveau tăieturi pe brațe făcute cu lama.
Uneori, generalul Akın Öztürk, era scos pe un fel de podium unde putea fi văzut de toți, unde torționarii se jucau cu organele lui intime pentru a-l insulta ,,Acesta este fundul generalului vostru, acesta este…” După zile de tortură, Akın Öztürk, nu a strigat și nici nu a căzut. Pentru o singură dată, l-au călcat pe degetul mic de la picior fără să vadă, doar atunci a țipat. Dar în rest a fost nu și-a deschis gura deloc în fața torturilor.
După un timp, tortura soldaților aplicată asupra comandanților a luat proproţii incredibile.
Comandanții de rang înalt, erau scoși și aliniați în fața soldaților, după care se dădea startul pentru atac. Unii soldați care erau supărați din cauza situaţiei în care se află, îl atacau și-l băteau cel mai mult pe Akın Öztürk.
În sală nu aveam voie nici să vorbim unul cu celălalt. Până când am fost reținuți și trimiși la Penitenciarul Sincan. Aici am mâncat mâncare și am petrecut o prima noapte fără să fim treziți de lovituri.”
Pentru a putea opri astfel de torturi, este foarte importantă dezvăluirea acestora.
Persoanelor care spun că au fost torturate, nu li se dau voie să vorbească în instanță.
Cazurile de tortură sunt înregistrate limitat. Ca de exemplu în instanță, Akın Öztürk, s-a limitat la precizarea ,,Mi-e rușine să povestesc torturile pe care le-am văzut.”
Din cauza că, în Turcia numai există o mass-media liberă, aceste torturi nu pot fi descrise într-un mod deschis. Reprezentanții mass-media internaționale stau departe de asemenea cazuri din cauza riscului de a-și pierde licența de difuzare în Turcia.
Din păcate, publicul mondial știe foarte puțin din situația groaznică din Turcia.
Acum sunt în Europa, iar tot ce povestesc acum, jurnaliștilor europeni li se pare nou.
Cevheri Guven/(kronos.news)