Rețelele de gaze din România au fost proiectate la o presiune de două ori mai mică față de țările din jur, astfel că va fi nevoie de investiții de miliarde de euro pentru a modifica sistemul, bani care se vor reflecta în facturile consumatorilor finali, a declarat, joi, Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale al României pe probleme energetice, în cadrul unei conferințe pe teme de profil.
El a mai precizat că proiectul BRUA este în grafic, ceea ce este „impresionant și o surpriză foarte plăcută”.
„Speram ca undeva la orizontul anului 2021, România să se profileze la intersecția celor trei mai coridoare de transport al gazelor naturale: coridorul vertical, coridorul sudic și coridorul nord-sud, de la Marea Baltică spre sudul continentului. În zilele următoare, va avea loc semnarea, la nivel de companii, a unui memorandum de înțelegere între Bulgartransgaz, DESFA, FGSZ, Transgaz (transportatorii de gaze din Bulgaria, Grecia, Ungaria, respectiv România — n.r.) și compania care gestionează interconectorul Bulgaria-Grecia pentru cooperarea în operaționalizarea coridorului vertical, astfel încât să poată fi realizată interconectarea rețelelor din Grecia cu România și Ungaria”, a continuat diplomatul.
Potrivit acestuia, încă suntem datori cu o strategie privind depozitarea gazelor, în noul context privind viitoarele coridoare de transport al gazelor. România, mărindu-și capacitatea de depozitare, ar putea să aibă un rol regional în echilibrarea rețelelor, a adăugat Constantinescu.