Zaman Romania

Finala SuperCupei a Turciei, din Arabia Saudită a fost amânată. Tricourile cu Ataturk interzise

Finala Supercupei Turciei dintre Galatasaray și Fenerbahce, programată, vineri, care trebuia jucată în capitala Arabiei Saudite, Riad, a fost amânată din cauza „unor probleme” în organizarea evenimentului, conform Reuters.

În centrul acestor probleme, a fost dorința celor două echipe din Istanbul de a purta tricouri cu fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, în timpul încălzirii dinaintea startului serii. 

„Supercupa din 2023… a fost amânată pentru o dată ulterioară, ca urmare a unei decizii comune pe care am luat-o cu cluburile noastre, din cauza unor probleme în organizarea acesteia”, au declarat cele două cluburi și Federația Turcă de Fotbal (TFF).

Nu este clar unde sau când va fi organizată finala. Presa turcă a declarat că oficialii saudiți au respins cererea fotbaliștilor turci, deși nu era clar motivul. Cluburile au refuzat să joace finala Supercupei de la Universitatea King Saud, care este cunoscută și sub numele de stadionul Al-Awwal Park.

Suporterii Fenerbahce au postat un video pe platforma X, în care au susținut că nu au fost lăsați să intre cu tricourile pe care scria numele lui Ataturk.

Supercupa din 2023 coincide cu împlinirea a 100 de ani de la întemeierea Republicii Turce seculare. Nu a existat niciun comentariu imediat din partea oficialilor saudiți.