Zaman Romania

FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU- EDIȚIA 2018

Directorul FITS a afirmat că Sibiu este una dintre puţinele comunităţi din lume care investeşte în cultură o cifră record.

Artişti din 73 de ţări vor fi prezenţi pe parcursul a zece zile, între 8 şi 17 iunie, la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a anunţat Constantin Chiriac, directorul festivalului, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută joi la Bucureşti.

„De-a lungul celor 25 de ani pe care i-am parcurs construind acest festival împreună cu echipa care este în spatele meu, am încercat în primul rând să construim. Este unul din foarte puţinele festivaluri din lume care a impus construcţia ca dezvoltare. Fiecare ediţie, de la prima ediţie până astăzi, a avut o creştere. Am pornit de la trei ţări şi opt spectacole 1993. Astăzi suntem în situaţia privilegiată de a avea 73 de ţări participante, sunt 3.300 de artişti din cele 73 de ţări care vor juca în 525 de de spectacole, în alte 73 de spaţii de joc, cu aproximativ 70.000 de spectatori pe zi”, a declarat Constantin Chiriac
„De obicei, la începutul festivalului toate biletele sunt vândute. Asta arată importanţa spectacolelor selectate”, a mai spus Chiriac.

„Este vorba de 12 procente din bugetul integral al Sibiului care merge pentru cultură. Ceea ce este, cred, mult mai important, este că, graţie acestui buget, aducem înapoi Sibiului 16 procente. Asta ţine de viziune, ţine de investiţia în ceea ce înseamnă comunitate”, a spus Constantin Chiriac.

„Regret doar că nu voi putea participa la această minunată reuniune a talentului, dar vreau să felicit oraşul Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu cu ocazia celei de-a 25-a aniversări. (…) Marea Britanie este mândră de tot ce aţi obţinut şi de contribuţia ei modestă în călătoria dumneavoastră importantă”, se arată în mesajul Prinţului de Wales.

Un mesaj de susţinere a evenimentului a fost trimis şi de preşedintele Klaus Iohannis, care felicită organizatorii pentru „o remarcabilă sărbătoare a artelor scenei, a bogăţiei şi a diversităţii culturale”.

„Am acordat Înaltul Patronaj FITS 2018 în anul Centenarului României moderne pentru simbolistica întâlnirii fericite dintre celebrarea împlinirilor istorice cu cele ale artei. Felicit abordarea autentică, deschisă întregii lumi, prin care Festivalul sibian îşi manifestă respectul pentru trecutul României. ‘Pasiune’, motto-ul FITS 2018, este expresia inspirată a energiei culturale aduce încă o dată la Sibiu mari personalităţi ale teatrului, coregrafiei şi muzicii”, spune preşedintele României în mesajul său.

Constantin Chiriac a afirmat că tema festivalului, „Pasiune”, nu a fost aleasă întâmplător, „fiindcă fără pasiune nu poţi să faci 25 de ediţii de festival şi să te gândeşti la următoarele 25 de ediţii”.

Takahiko Watabe, consilier al Ambasadei Japoniei şi Adjunct al Şefului de Misiune, a spus că participarea Japoniei în festival a devenit, cu fiecare ediţie care a trecut, mai consistentă.

„Este cel mai ambiţios proiect cultural dintre cele două ţări care creează un dialog cultural foarte apreciat”, a afirmat Takahiko Watabe.
Ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea, a mulţumit organizatorilor pentru invitarea trupelor moldoveneşti în festival, precizând că FITS este văzut în lume ca un brand de ţară.

Un mesaj de susţinere a evenimentului a fost trimis şi de preşedintele Klaus Iohannis, care felicită organizatorii pentru „o remarcabilă sărbătoare a artelor scenei, a bogăţiei şi a diversităţii culturale”.
Într-un mesaj adresat festivalului, Prinţul Charles a afirmat că este „onorat de invitaţia de a deveni Patron al celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu” şi se alătură preşedintelui Klaus Iohannis „în susţinerea acestui eveniment important”.

 

„Vreau să vă mulţumesc pentru invitaţia adresată colectivelor reprezentative de teatru de la Chişinău de a lua parte la acest adevărat regal teatral. La ediţia din acest an a festivalului, Republica Moldova va fi reprezentată de patru teatre”, a spus Mihai Gribincea.

La eveniment au participat reprezentanţi ai ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Chinei, Franţei, Israelului, Poloniei, ai Institutului Cultural Român şi ai Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.